1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Papa în Spania şi protestele tinerilor

18 august 2011

Papa Bendict al XVI-lea participă la Madrid la întâlnirea cu o jumătate de milion de tineri catolici. Dar Zilele Tineretului Catolic, care au loc anul acesta în peninsula iberică, sunt umbrite de proteste.

https://p.dw.com/p/12Ig7
Papa Benedict al XVI-leaImagine: AP

Mii de spanioli au ieşit ieri în stradă spre a protesta nu atât împotriva vizitei papale de azi, cât a sumelor şi subvenţiilor pe care statul spaniol le alocă, din taxe şi impozite, Bisericii Romano-Catolice.

Preferinţa pe care statul spaniol o manifestă faţă de Biserică şi, implicit, faţă de Vatican îi deranjează pe mulţi într-o ţară care, teoretic, este laică şi ar trebui să se comporte neutru faţă de toate religiile.

Iritarea este cu atât mai mare cu cât, în plină criză financiară şi economică, Spania, înglodată în datorii, icneşte sub povara unui şomaj imens. Flagelul social afectează peste 20 la sută din forţa de muncă a ţării şi le face viaţa extrem de grea în special tinerilor, din care mulţi nu reuşesc să obţină locuri de muncă nici în urma celor mai intense eforturi.

Încât la demonstraţia anti-catolică au chemat şi participat peste 140 de organizaţii şi grupări diverse.

Tensiunea a crescut joi, subit, când cei circa 4.000 de manifestanţi din tabăra laică s-au văzut la un moment dat faţă în faţă cu grupul compact al tinerilor catolici din străinătate. Drumurile li se încrucişaseră la Puerta del Sol, în centrul Madridului. Cele două tabere au început să se insulte reciproc.

Apoi protestele, paşnice iniţial, au degenerat. S-au produs ciocniri cu poliţia. În urma incidentelor violente au fost rănite uşor unsprezece persoane. Forţele de ordine au arestat şapte manifestanţi.

Papa urmează să participe azi la o serbare la Puerta de Alcala, în centrul capitalei spaniole, pentru ca duminică să oficieze un serviciu divin pe aeroport, la care se aşteaptă sosirea a aproximativ 500.000 de tineri din numai puţin de 193 de ţări, în special din Europa şi cele două Americi.

Zilele Mondiale ale Tineretului Catolic constituie o manifestare introdusă cu mult succes de Ioan Paul al doilea, predecesorul actualului Suveran Pontif, Benedict al XVI-lea, un papă german, în vârstă de 84 de ani. În ultimii ani s-au înmulţit criticile mediilor seculare împotriva caracterului spectacular al reuniunii tinerilor catolici, care are loc odată la doi-trei ani.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder