1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Osama bin Laden a fost ucis

2 mai 2011

Preşedintele Barack Obama a anunţat luni dimineaţă (duminică noapte, ora locală) că Osama bin Laden, liderul reţelei teroriste al-Qaida, a fost ucis într-un atac al SUA în Pakistan.

https://p.dw.com/p/117YT
Imagine: AP

INTERPOL avertizează în legătură cu o creştere a riscului terorist

Secretatul general al INTERPOL, generalul Ronald Noble, a cerut statelor membre ale organizaţiei să dea dovadă de o vigilenţă sporită faţă de creşterea riscului terorist din partea al-Qaida, după uciderea lui Osama ben Laden. Noble a felicitat într-un comunicat Statele Unite pentru strângerea şi împărtăşirea de informaţii care au permis localizarea lui Osama ben Laden şi lansarea operaţiunii în care a fost ucis acesta. Noble a apreciat că moartea celui mai căutat terorist din lume, la 10 ani după atacurile din 11 septembrie, reprezintă "un sfârşit potrivit pentru un simbol, avocat şi sponsor al terorismului global, ale cărui acţiuni au dus la uciderea a mii de victime nevinovate în SUA şi în lume".

UE subliniază că uciderea lui ben Laden face lumea mai sigură


Reprezentanţii UE au salutat luni vestea uciderii lui Osama ben Laden, omorât de forţele speciale americane în Pakistan. Ben Laden "a fost un criminal responsabil pentru atacuri teroriste îngrozitoare" şi "moartea sa face lumea mai sigură şi arată că astfel de crime nu rămân nepedepsite", au declarat preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, şi preşedintele Consiliului european, Herman Van Rompuy. "Esste o mare realizare în eforturile noastre de a scăpa lumea de terorism", au subliniat ei. Potrivit oficialilor, UE "va continua să stea unită cu SUA şi prietenii din lumea musulmană în eforturile de combatere a terorismului".

Osama bin Laden Tod Reaktion Ground Zero Flash-Galerie
Imagine: AP

Cadavrul lui Osama ar fi fost înmormântat în mare

Cadavrul liderului al-Qaida, Osama ben Laden, ucis duminică de forţele american în Pakistan, ar fost îngropat în mare, a anunţat un oficial american citat de CNN. Oficialul a dat asigurări că au fost respectate tradiţiile islamice, dar nu a oferit alte detalii.
În context, uciderea lui Osama ben Laden este "o victorie pentru toate democraţiile", a declarat premierul italian Silvio Berlusconi. "Este un mare rezultat în faţa răului şi o victorie pentru toate democraţiile", a spus el. "Însă nu trebuie să lăsăm garda jos, pentru că teroriştii ar putea comite atentate ca răzbunare", a subliniat premierul. Anterior, ministrul de externe, Franco Frattini, a vorbit despre "o victorie a binelului în faţa răului".

Pakistanul confirmă oficial uciderea liderului al-Qaida

Ministerul pakistanez de Externe a emis un comunicat prin care confirmă operaţiunea în care a fost ucis Osama ben Laden. "Într-o operaţiune bazată pe informaţii, Osama ben Laden a fost ucis în zona Abbotabad în primele ore ale dimineţii", spune ministerul. "Operaţiunea a fost efectuată de forţele americane conform cu politicile SUA potrivit cărora ben Laden va fi eliminat într-o acţiune directă a forţelor americane, oriunde ar fi găsit", potrivit sursei.
Guvernul rus a calificat uciderea lui ben Laden drept o mare victorie şi a subliniat că pedeapsa este inevitabilă pentru toţi teroriştii. "Rusia a fost una dintre primele state care au subliniat pericolul reprezentat de terorismul global şi care, din păcate, ştie ce este al-Qaida", a spus Kremlinul. "Pedeapsa este inevitabilă pentru toţi teroriştii", a subliniat sursa. Guvernul a creditat cooperarea internaţională în uciderea lui ben Laden. "Numai o luptă comună împotriva terorismului global poate aduce rezultate. Rusia este pregătită pentru sporirea unei astfel de cooperări", a subliniat Kremlinul.

Osama bin Laden Flash-Galerie
Imagine: AP



Opoziţia de la Islamabad cere încheierea operaţiunilor SUA în Pakistan

Talibanii, dar şi oficiali de la Kabul, consideră că uciderea lui ben Laden nu va schimba situaţia din Afganistan, în timp ce opoziţia de la Islamabad cere încheierea misiunilor militare ale SUA în Pakistan. Un fost ambasador taliban la Islamabad, Mullah Zaeef, a declarat pentru BBC News că "uciderea lui Osama nu va ajuta situaţia actuală în care se află afganii". "Nu cred că va face mare lucru în cazul afgan, (pacea - n.red.) afgană necesită mai multe eforturi", a subliniat el. Liderul unui partid afgan de opoziţie a subliniat că uciderea lui ben Laden dovedeşte faptul că Pakistanul este un "sanctuar" pentru grupările teroriste, poziţie împărtăşită de altfel şi de India. Pe de altă parte, oficiali de la Kabul avertizează că violenţele vor continua în pofida morţii liderului terorist. "Talibanii nu mai sunt atât de apropiaţi de al-Qaida. Din multe puncte de vedere, s-au divizat", a explicat corespondentul BBC în Afganistan. La Islamabad, un reprezentant al opoziţiei, Imran Khan, a subliniat că uciderea liderului al-Qaida ar trebui să marcheze finalul operaţiunilor militare american în Pakistan. "Simt că acum, că l-am ucis, nu mai rămâne nicio justificare pentru acest război", a declarat el.

Surse oficiale din Pakistan au declarat pentru BBC News că, pe lângă Osama ben Laden, încă cinci dintre gărzile sale au fost ucise în operaţiune, iar patru persoane au fost arestate. Anterior, surse declaraseră că trei persoane, printre care un fiu al lui ben Laden, au mai fost omorâte în atacul forţelor americane. Potrivit CNN, unul dintre ceilalţi morţi este o femeie care a fost folosită ca scut uman.

Osama ben Laden era căutat de aproape 10 ani, fiind considerat vinovat pentru atacurile antiamericane din 11 septembrie 2001, care s-au soldat cu aproape 3.000 de victime.

Pentru administraţia Obama este o realizare majoră, cu atât mai mult cu cât liderul al-Qaida a fost ani de-a rândul inamicul public numărul 1 în America, iar oamenii îşi pierduseră speranţa că ar mai putea fi prins sau ucis, pentru că au mai existat informaţii despre eventuala boală sau moarte a sa, dar de fiecare dată zvonurile au fost infirmate printr-o apariţie audio sau video a lui Osama ben Laden.



Guvernul francez a salutat uciderea liderului al-Qaida, Osama ben Laden, ca pe "o victorie a tuturor democraţiilor împotriva terorismului". La rândul său, ministrul indian de interne a subliniat că, faptul că cel mai căutat terorist din lume ascundea în apropiere de Islamabad alimentează temerile că Pakistanul oferă refugiu teroriştilor.
Potrivit unui post pakistanez de televiziune, trupele pakistaneze verifică în prezent locul morţii lui ben Laden şi recuperează rămăşiţele elicopterului ce s-ar fi prăbuşit în timpul operaţiunii.

Premierul britanic David Cameron a declarat că moartea lui ben Laden "va aduce uşurare" în lume, relatează BBC News. "Ştirea că Osama ben Laden este mort va aduce o mare uşurare pentru oamenii din întreaga lume. Osama ben Laden a fost responsabil pentru cele mai mari atrocităţi teroriste cu care s-a confruntat lumea - pentru 11 septembrie şi pentru atât de multe atacuri, care au costat mii de vieţi, multe dintrele britanice", a spus Cameron într-un comunicat.

"Este un mare succes faptul că a fost găsit şi că nu îşi va mai putea continua campania de terorism global", a adăugat el. Premierul britanic l-a felicitat pe preşedintele american Barack Obama pentru acest succes. "Este momentul să ne amintim de toţi cei ucişi de Osama ben Laden şi de toţi cei care şi-au pierdut persoane iubite. De asemenea este momentul să le mulţumim tuturor celor care lucrează fără pauză pentru a ne apăra de terorism. Munca lor va continua. Îl felicit pe preşedintele Obama şi pe toţi cei responsabili pentru desfăşurarea acestei operaţiuni", a subliniat Cameron.



Sute de persoane s-au strâns la Ground Zero, din New York, pentru a sărbători moartea liderului al-Qaida Osama ben Laden. Directorul Comisiei 11 septembrie, Philip Zelikkow, aflat la faţa locului, a declarat pentru BBC: "Am primit cu mare satisfacţie ştirea că ben Laden a fost adus în faţa justiţiei. Sute de persoane se strâng spontan, venind din întreg cartierul pentru a împărtăşi acest moment de uşurare că arhitectul original al crimei în masă a fost găsit în Pakistan" şi ucis.

"Este pur şi simplu cea mai ireală experienţă să te simţi atât de implicat în istorie, acesta este un moment atât de istoric pentru ţara noastră", a declarat o femeie din mulţime pentru CNN. Sute de persoane s-au strâns şi în faţa Casei Albe, din Washington.

afp, dpa, newwsin / ldc
Redactor: Robert Schwartz

Osama bin Laden Flash-Galerie
Imagine: AP
Osama bin Laden Flash-Galerie
Imagine: AP