O grandilocvență molipsitoare

Vestea bună este că România, în ciuda surescitării de care este cuprinsă, nu cunoaște violențele care se desfășoară periodic în alte părți ale lumii. În realitate s-a exagerat mult în toate privințele. Puțini s-au sustras acestei grandilocvențe molipsitoare.

Miniștrii în funcție, care erau primii amenințați direct și indirect de revendicările protestatarilor, s-au văzut pe sine ca o minoritate delicată și rară, asemenea albilor ruși în valurile revoluției bolșevice. S-a vădit cât de puternică e forța imaginației autojustificative.

Cu siguranță însă că din imaginea ”ministrului-servitor”, promovată de reformiștii de dreapta nu a mai rămas mare lucru, de vreme ce membrii cabinetului se baricadează în posturi de autosuficiență superioară. Așa cum răzbate din toate informațiile, în acest moment la vârful PDL principala preocupare este cum să fie evitată o remaniere guvernamentală.

Angelizarea manifestației

În rândurile manifestanților, lăsând la o parte grupurile cu intenții violente, s-a cultivat de asemenea cu insistență ideea ”scopului înalt”. Inițial a fost ușor, căci alungarea lui Raed Arafat a mobilizat, firesc sentimentele cele mai curate. Apoi însă manifestanții au adus cu sine revendicări care riscau să pară prea personale sau egoiste: un loc de muncă, salariu mai bun, pensie sau indemnizație de revoluționar, șamd.

Așa a apărut ideea, care a prins contur în ultima zi, că, în realitate, ”adevăratele” revendicări nu se referă strictamente la demisia președintelui și a guvernului, ci la reformarea întregii clase politice.

Așadar, Opoziția să nu se bucure prea mult, căci manifestația nu ar fi una de natură ”politică”, ci de natură ”civică”, având obiective mult mai largi. Televiziunile Opoziției au avut un rol major în această reformulare și în apariția acestei dorințe de grandoare, căci prin insistența lor au insinuat sentimentul că ”ceva major stă să se întâmple”. În plus, dorința firească de a se delimita de grupurile violente a împins manifestația către un soi de auto-angelizare.

Violența estetizată

Cu toate acestea dacă s-a întâmplat ceva semnificativ din punct de vedere social și ideologic au fost tocmai violențele din seara de duminică. Ideea violenței legitime se insinuează cu tot mai mare putere în cercurile stângii neo-marxiste, care nu împărtășește deloc grija față de proprietatea privată. Distrugerea unor vitrine sau mașini face parte din limbajul obligatoriu al contestației anti-capitaliste. Cu cât sunt mai ideologizate aceste grupuri cu atât sunt, paradoxal, mai puțin politizate căci nici un partid nu prezintă suficientă încredere.

Dar ceea ce de regulă scapă analizei sociologice (preocupată de cauze și scopuri practice) este violența gratuită, într-o anumită măsură estetizată. Au fost relatări remarcabile care au pus în evidență felul în care violența s-a autogenerat făcând foarte dificilă identificarea autorilor, deoarece aceștia nu au mobiluri obișnuite. Violența organizată s-a desfășurat de altfel în afara arealului manifestației politice și de aceea nici nu a putut fi împiedicată.

Marea manipulare

Desigur nu toată lumea este de acord cu această interpretatre și aici s-a produs o altă mare exagerare. Unii sunt încredințați că am asistat la o teribilă manipulare din partea Puterii. Provocatori infiltrați ar fi provocat distrugeri masive cu scopul de a discredita revendicările politice. În replică fidelii guvernului susțin că totul este o manipulare a Opoziției care trage sforile dinapoia unor manifestanți foarte creduli.

În sfârșit, avertismentul major, rostit pe tonul cel mai înalt, se referă la marea manipulare occidentală, care ar infesta societatea românească cu morbul revoltei sociale animate de cele mai triviale revendicări materialiste. Zvonul acestei teribile manipulări circulă discret dar cu destulă eficacitate, în mediile populare. E transparent desigur că în spatele acestui scenariu global stă o idee mai serioasă, care preocupă pe toți anti-modernii și conservatorii epocii actuale, dar care a fost transpusă folcloric în termenii conspirației mondiale. Hiperbola și povestea cu tâlc fac parte însă din arsenalul clasic la persuasiunii.

Relativ modestele manifestații din diferitele orașe ale țării au dobândit prin urmare dimensiuni extraordinare așa cum se vede și din spațiul pe care i-l acordă presa. Semnificația lor a fost amplificată peste măsură, încât manifestanții ei înșiși au început să se simtă copleșiți de misiunea care le este rezervată și care îi depășește cu siguranță.

Guvernul nu are însă motive să se bucure chiar dacă nu se află în miezul unor evenimente istorice în care se înfruntă ”pe viață și pe moarte forțele trecutului și proiectul unei noi Românii”, așa cum susține prim-vicepreședintele PDL Teodor Baconschi. Lipsa de popularitate și de încredere a guvernului rămâne în schimb o problemă cât se poate de serioasă.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident