In memoriam Victor Iulian Tuca

L-am cunoscut pe Iulian intr-o zi geroasa de februarie. Vazandu-i, pe el si pe sotia sa Jette, am avut senzatia, asa cum se intampla – daca se intampla – foarte rar in viata, ca ii stiam de cand lumea. Desi doi oameni diferiti – si ca mentalitate - am avut deja de atunci impresia ca, in sfarsit, intalnesc o “pereche adevarata”. Amandoi plini de umor, raspandind caldura sufleteasca si o imensa bucurie de viata. El roman, ea daneza, stabiliti la Bruxelles. Atunci nu stiam ca Iulian declarase razboi unei boli incurabile. Am aflat mai tarziu, cand momentele grele prin care trecea nu mai puteau fi ascunse. Rar am intalnit un asemenea optimism, nascut si dintr-o religiozitate profunda, atata sensibilitate, generozitate si caldura sufleteasca. Imi vor lipsi si intalnirile mereu minunate, cu discutii aprinse, insotite de hohote de ras si - cum le-a numit recent Iulian - acele “orgii culinare”, la care nu puteau lipsi traditionalele tuiculite, slaninuta si ceapa rosie. Iulian, cu dor de tine.