1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăGrecia

Erdogan la Atena: Primul pas în direcția reconcilierii

8 decembrie 2023

Premierul grec Mitsotakis și președintele turc Erdogan s-au întâlnit la Atena sub semnul reconcilierii. Despre diferențele de opinie vor discuta mai târziu - deocamdată cei doi laudă "apele liniștite".

https://p.dw.com/p/4ZwB6
Kyriakos Mitsotakis și Tayyip Erdogan semnează o declarație comună
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan (stânga) și premierul grec Kyriakos Mitsotakis pe 7.12.2023 la AtenaImagine: Dimitris Papamitsos/Greek Prime Minister’s Office/REUTERS

Surprizele plăcute sunt puține la număr în zilele acestea în politica internațională. Cu atât mai mult când ele vin de la cineva ca Recep Tayyip Erdogan. În urmă cu un an și jumătate, președintele turc amenințase Grecia cu o invazie - "într-o seară o să venim brusc peste voi", a clamat el atunci. Cu toate acestea, joi 7.12.2023, el și-a făcut apariția la Atena nu ca agresor, ci în calitate de vecin pașnic, vorbind de o "nouă eră" în relațiile turco-elene.

A fost prima vizită a lui Erdogan la Atena în ultimii șase ani - din care trei ani au fost caracterizați de tensiuni masive și periculoase între Grecia și Turcia. De data aceasta însă, Erdogan a venit hotărât să arate lumii fața sa prietenoasă.

Grecia Kyriakos Mitsotakis Recep Tayyip Erdogan Atena
Premierul elen Kyriakos Mitsotakis l-a primit pe președintele turc Recep Tayyip Erdogan pe 7.12.2023 la AtenaImagine: Aris MESSINIS/AFP

La întoarcerea la Ankara, a adus cu el o declarație comună de prietenie și cooperare. Documentul conține acordul premierului elen Kyriakos Mitsotakis privind acordarea unor vize de un an cetățenilor turci care doresc să viziteze insulele din estul Mării Egee. Declarația mai include două promisiuni: prima - guvernul grec se va implica la nivelul UE pentru facilitarea vizelor de călătorie pentru oamenii de afaceri și de știință turci; a doua - dublarea relațiilor comerciale turco-elene.

Probleme "între frați"

Președintele turc a fost însoțit la Atena de jumătate din guvernul său pentru a cincea ediție a Înaltului Consiliu de Cooperare - un forum bilateral greco-turc înființat în 2010 și care nu s-a mai întrunit de mulți ani. Erdogan a zâmbit tuturor persoanelor cu care a discutat, ceea ce nu face prea des, și a vorbit alături de Kyriakos Mitsotakis de "probleme pe care frații le au între ei" și care pot fi rezolvate cu puțină bunăvoință de ambele părți. Erdogan s-a străduit să nu spună nimic potențial stresant pentru gazdele sale.

Grecia Kyriakos Mitsotakis și Recep Tayyip Erdogan la Atena
Salut cordial între premierul Mitsotakis și președintele ErdoganImagine: Aris MESSINIS/AFP

Desigur că diferențele de opinie între Ankara și Atena privind drepturile maritime și zonele economice în estul Mării Mediterane sunt mari, dar despre ele se va discuta cândva în viitor. Pe moment, ambele țări îşi doresc o atmosferă pașnică în relațiile bilaterale. Erdogan vrea să arate că este capabil să întrețină relații amicale măcar cu un singur vecin. Mitsotakis dorește de asemenea detensionarea situației din Marea Egee, astfel încât opinia publică elenă să nu se mai teamă de vecinul turc dificil.

Ape liniștite

În fața presei, Erdogan și Mitsotakis au făcut doar declarații, întrebările jurnaliștilor nu au fost permise. Cei doi s-au plasat pe poziții mult diferite nu doar în chestiunea statutului cipriot, ci și în ceea ce privește războaiele din Ucraina și din Gaza.

Recep Tayyip Erdogan, președintele Turciei Izmir
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan în timpul unei manevre militare în estul Mediteranei în iunie 2022Imagine: Mustafa Kamaci/AA/picture alliance

Kyriakos Mitsotakis a vorbit despre o zi "deosebită". El a declarat că ar fi o "obligație istorică" de a aduce cele două țări împreună. Mitsotakis a spus că a convenit cu președintele turc să îndrepte cele două state spre un "drum liniștit". "Dacă nu ne putem rezolva diferendele, atunci trebuie cel puțin să evităm ca acestea să ducă la o criză", a arătat șeful guvernului de la Atena. Erdogan a vorbit despre "ape liniștite" și despre Marea Egee, "pe care noi vrem să o transformăm într-o mare a păcii și cooperării".

Mult dorita declarație de prietenie 

Punctul culminant al întâlnirii a fost semnarea declarației de prietenie între cele două țări - gest care până nu demult nici nu părea de conceput. Tatăl actualului premier, Konstantinos Mitsotakis, încercase în ianuarie 1992 să-l convingă pre președintele turc de atunci, Süleyman Demirel, să încheie un pact de prietenie. Fără succes.

Recep Tayyip Erdogan, Izmir manevră militară
Președintele turc Erdogan observă elicoptere militare în timpul unei manevre în Marea Mediterană lângă Izmir în iunie 2022Imagine: Mustafa Kamaci/AA/picture alliance

Acest lucru a fost însă posibil pe 7 decembrie 2023 - la mai bine de trei decenii și după ample tensiuni. Prin declarația comună, Grecia și Turcia se angajează să participe la consultații bilaterale constructive permanente și să renunțe la orice acțiuni sau declarații care ar periclita pacea și stabilitatea. Este vorba însă doar de o declarație de intenție, fără caracter obligatoriu. Este însă un semn că atmosfera liniștită dintre cele două țări va fi una de durată. Îmbucurătoare a fost și invitația lui Erdogan pentru o vizită a lui Mitsotakis la Ankara la începutul anului viitor. Cele două țări încearcă deci să construiască o relație de încredere - cel puțin atât timp cât președintele turc nu-și schimbă brusc poziția.

Let's do business

Mitsotakis și Erdogan au reiterat intenția de a dubla volumul schimburilor comerciale în următorii cinci ani: de la 5,5 miliarde de dolari cât este acum la zece miliarde. S-au semnat 15 acorduri și declarații comune în domenii precum comerțul, investițiile, exporturile, cultura, sportul, turismul, economia și relațiile vamale.

100 de ani de la Tratatul de la Lausanne

Nu s-a vorbit despre problema grea a granițelor marine. "Atunci când condițiile vor fi potrivit, vom începe să discutăm și despre problema platformelor continentale și a zonei economice exclusive", a declarat premierul elen. Pe moment însă, condițiile nu ar fi cele potrivite.

În privința situației refugiaților, cele două părți au semnalat disponibilitatea de a coopera. Atena și Ankara vor să colaboreze în viitor pentru a limita migrația ilegală din Turcia spre Grecia. În acest scop, pe insula elenă Lesbos și în localitatea turcă Izmir vor fi trimise echipe comune ale pazelor de coastă, care vor coordona aplicarea măsurilor împotriva migrației ilegale. Până nu demult, premierul grec vorbea de un "război hibrid" dus de Turcia - acum pare însă convins de voința de cooperare a lui Erdogan în ceea ce privește migrația.

Kaki Bali
Kaki Bali Corespondentă DW la Atena.