Globalizarea foametei

Treizeci şi trei de state sunt ameninţate de haos social. 100 de milioane de oameni ar putea foarte curând trăi în mizerie.

Preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick a solicitat ţărilor bogate să susţină acţiunile programului de combatere a foametei cu suma de 500 de milioane de dolari.

În timp ce oamenii din ţările bogate se gândesc dacă în viitor vor mai putea face plinul de benzină, alţi oameni, cei din ţările sărace, se confruntă cu o problemă de altă natură: lipsa hranei. Din ce mai multe ţări se confruntă cu revolte sociale cauzate de foamete. Transformarea hranei în combustibili biologici acutizează creşterea preţurilor la alimente. Această realitate nu exclude însă o altă realitate. Şi-anume creşterea demografică la nivel mondial. Până în anul 2050 populaţia globului va ajunge la 9 miliarde de oameni. Peste 90% din aceştia se vor naşte în ţările lumii a treia, unde în clipa de faţă 850 de milioane de oameni se confruntă deja cu foametea. În fiecare zi mor de foame mii de oameni. Acest lucru n-ar trebui să se întâmple. Criza alimentară nu este declanşată exclusiv de catastrofele naturale, cauzele sunt de natură politică şi economică.

Foametea nu are doar cauze naturale

Şi totuşi, pământul este îndeajuns de fertil pentru a face sustenabilă hrănirea nu doar a întregii populaţii actuale a globului, ci chiar a unui număr mai mare de oameni. Foametea şi moartea prin inaniţie nu sunt o realitate socială declanşată de cauze naturale.

„Nu lipsa alimentelor este problema, ci iniţiativa politică“ – afirma, acum 20 de ani, Organizaţia Naţiunilor Unite. Nimic nu s-a schimbat de atunci. O cincime din populaţia globului supravieţuieşte cu mai puţin de un dolar pe zi. Aceştia sunt oamenii care adorm seara flămânzi şi care, din cauza alimentaţiei deficitare, îngroaşă numărul celor care mor de foame. Foametea poate fi combătută prin crearea de locuri de muncă, ce întăresc puterea de cumpărare – o soluţie viabilă, însă parţială. O jumătate de adevăr.

Criza actuală a alimentelor, care deja a făcut primele victime şi a dus la căderea guvernului în Haiti are legătură cu inflaţia globală a preţurilor la alimente. Pe de altă parte, creşterea puterii de cumpărare în ţările aflate în curs de dezvoltare a condus la mărirea cererii de alimente, satisfăcută în parte de importuri. De neeludat este şi un alt aspect: numărul suprafeţelor agricole folosite pentru crearea de combustibil biologic creşte vertiginos. Rezultatul acestor acţiuni este simplu. Ţările şi aşa sărace au trebuit să plătească cu o pătrime mai mult pentru hrană faţă de anul trecut.

Evoluţii îngrijorătoare

Preţul porumbului s-a dublat în ultimii doi ani. Grâul nu a mai fost atât de scump şi greu de procurat de trei decenii, iar preţul orezului s-a dublat în ultimul an. O situaţie departe de a cunoaşte un sfârşit. Dimpotrivă, creşterea preţurilor va continua şi va afecta mai ales ţările sărace. Creşterea cererii pentru alimente de bună calitate, înregistrată în prezent în ţările aflate în curs de dezvoltare, direcţionează folosirea grânelor spre producţia de carne. Bogaţii lumii acesteia îşi savurează luxul. În defavoarea celor săraci. Bunăstarea unora – iată o cauză a foametei în lume.

Creşterea preţurilor la alimente este resimţită şi în ţările industrializate. Dimensiunea problemei este însă diferită. În ţările sărace, consecinţele acestei creşteri sunt fatale.

Şi totuşi, pe termen lung, actuala creştere de preţuri poate fi un avantaj pentru ţările sărace, cu condiţia ca statele industrializate să renunţe la protecţionismul agrar. Competitivitatea agrară a ţărilor aflate în curs de dezvoltare este afectată de barierele economice impuse de ţările bogate, care protejează astfel proprii ţărani.

Criza actuală ar putea fi o şansă pentru ca aceste măsuri să fie anulate. Ţările industrializate ar trebui să susţină crearea de noi locuri de muncă în ţările lumii a treia. În felul acesta, locuitorii acestor ţări ar putea să cumpere alimente şi să-şi astâmpere foamea. Săracii şi înfometaţii lumii acesteia au nevoie de reguli comerciale corecte şi de locuri de muncă. Altfel, măsurile actuale de ajutorare a acestora rămân simple paliative.