1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Coana Europă faţă cu şcoala rurală

Vlad Mixich29 februarie 2008

Problemele educaţiei sunt de ani buni teme vedetă în România. Manualele alternative, şpaga pentru profesori sau subiectele cumpărate de la bacalaureat inflamează constant opinia publică de la oraş.

https://p.dw.com/p/DFex
Imagine: AP

Povestea care începe cu descrierea glasurilor cristaline de copii nu e doar o poveste, e chiar realitate. Ar fi trebuit să auziţi ca şi noi, acel „bunăăăă ziuaaaaaaaa”, cu care am fost întâmpinaţi de copiii unei şcoli rurale din sudul României. Curiozitatea ne-a împins să facem un drum de 40 de kilometri, lăsând în urmă şcolile de la oraş mustind de liceeni trendy şi i-pod-uri sclipitoare, pentru a ne opri în final în faţa unei clădiri mari şi galbene pe care tabla vopsită în bleu-ciel spălăcit ne anunţa că am ajuns la şcoala generală cu clasele I-VIII a comunei... Mmm nu vă putem divulga numele comunei, deoarece doamna directoare, o trupeşă şi inimoasă femeie, ne-a rugat să-i păstrăm anonimatul dacă dorim să vedem realitatea învăţământului rural. Nu a dorit să ne spună de ce anume se teme, iar curiozitatea noastră se îndrepta mai mult asupra şcolii decât asupra anxietăţilor iscate de Inspectoratul Şcolar, de a cărui aprobare specială se pare că aveam nevoie pentru a vizita instituţia de învăţâmânt.

NEVOILE UNEI ŞCOLI „EUROPENE”

Am pătruns în sanctuarul cu pereţi scorojiţi, intimidaţi de inscripţia de la intrare „Elevi, să aprofundăm cât mai bine esenţele culturii şi ştiinţei„. Dintr-un cui ne privea brigada de circulaţie, da acea veche brigadă condusă de acelaşi miliţian desenat în urmă cu 20 de ani. În biroul directoral, ca de altfel în fiecare clasă, duduia o sobă generoasă, deşi afară dăduse vârful ierbii. Doamna şi domnul director ne-au pus la curent cu problemele şcolii, toate iscate de lipsa de fonduri. Ca o oştire cruciată, cuplul directoral luptă zi de zi cu fiecare monstru instituţional. Obiectivele? Motorină pentru microbuzele şcolare în număr de două, lemne pentru încălzire, fonduri pentru refacerea acoperişului, termopane(de altfel mândria şcolii), vopsea, şi câte şi mai câte alte atribute ale unei instituţii de învăţământ europene. De altfel există 5 computere, oferite de o fundaţie internaţională şcolii care numără peste 150 de elevi. Se mai aşteaptă însă şi altele însă nimeni nu poate spune când şi cum vor veni. De la minister se derulează câteva proiecte de consolidare a clădirilor dar licitaţia a fost anulată şi acum nu se ştie când va începe renovarea.

RESPECT PENTRU POLIŢIŞTI ŞI CĂPŞUNARI

Suntem abrupt smulşi din universul administrativ de un elev din clasa a 7-a, venit să reclame dispariţia a trei lei din buzunarul unei colege. Folosim ocazia pentru a vizita clasele: mobilierul este nou, dar în băncile pentru o singură persoană stau câte doi copii. Vizual, suntem şocaţi de predominanţa treningurilor ponosite şi a încălţărilor refolosite, dar aerul de curiozitate al copiilor ne umple de energie. Râdem noi, râd şi ei. Ne încruntăm noi, se încruntă şi ei. În spatele clasei se aud pocnete. Sunt răii satului ni se şopteşte din culise. Un sat cu oameni săraci care nu mai au cine ştie ce respect pentru educaţie. Aici, cei mai admiraţi sunt poliţiştii şi cei care sunt la muncă în străinătate. Doar unul din doi copii mai continuă studiile şi la liceu, restul fie nu pot fi susţinuţi de familie în oraşul din apropiere, fie pur şi simplu nu vor să devină liceeni. Când de sărbători, se întorc acasă absolvenţii de 8 clase cu maşini şi cadouri din Spania, părinţii trebuie să tacă în faţa mirării copiilor contrariaţi de inutilitatea unei diplome de bacalaureat obţinute în societatea românească.

UN PACT PENTRU EDUCAŢIE PREA AMUZANT

Îi anunţăm pe profesori că, la Bucureşti, toate partidele importante au semnat Pactul pentru educaţie care „statuează principiile de bază ale unui sistem de educaţie competitiv, racordat la cerinţele societăţii şi integrat în sistemul de valori european”. Râsetele amare sunt generale. Cu un salariu de 300 de euro pe lună, competiţia de evitare a posturilor din învăţământul rural este cu adevărat acerbă, ne informează tinerele cadre didactice prezente.O ţară bolnavă şi needucată poate fi mai uşor stăpânită„ ne spune doamna directoare, a cărei afirmaţie este aprobată trist de către toţi cei de faţă.

Părăsim şcoala prin curtea largă în care mai multe fetiţe se rotesc în jurul unei bare ruginite. În apropiere, un moş vânjos, fochistul şcolii, fluieră a pagubă. Din panoul de onoare aflat la poartă, ne priveşte fotografia mare şi învechită a promoţiei 1982. În ciuda fondurilor europene, în ciuda pactului pentru educaţie, aici, realitatea, fie ea bună fie rea, se schimbă foarte greu. Însă copiilor din clasele primare nu le pasă. Prin ferestre îi auzim cum cântă. Pentru glasurile cristaline se apropie 8 martie.