Încă două decenii de coşmar pentru psihiatria românească

La sfârşitul lui iunie 2007, membri ai Centrului de Resurse Juridice fac o vizită neanunţată la Spitalul de Psihiatrie din Bolintinul din Vale, Giurgiu. Iată ce au văzut acolo: „La orele amiezii aproape toţi cei 107 rezidenţi erau în curte, îmbrăcaţi sumar sau dezbrăcaţi, cu hainele murdare şi rupte. Uşile de la camere erau în mare parte distruse iar mirosul de urină şi fecale se făcea simţit în toată instituţia”. Astfel de privelişti danteşti pot fi văzute şi în alte instituţii din ţară, şi aceştia sunt oamenii care aşteaptă cu sufletul la gură, întruparea reformelor de pe hârtie ale guvernului.

Trebuie să recunoaştem că la capitolul proiecte şi comisii guvernul şi-a făcut treaba, adoptând un întreg pachet legislativ care să reformeze sistemul sănătăţii mintale. Pe hârtie lucrurile arată frumos, însă autorităţile nu sunt foarte grăbite să transforme vorbele în realitate. De altfel, pe site-ul ministerului sănătăţii, zona dedicată informaţiilor reformei în domeniu nu a mai fost actualizată demult. Această tăcere nu poate decât să ne dea de gândit, ştiută fiind graba cu care politicienii români îşi trâmbiţează realizările. În lipsa unor informaţii privitoare la stadiul reformei în psihiatrie, ne-am adresat specialiştilor autohtoni. Doamna conferenţiar doctor Ioana Micluţia, şefa clinicii de psihiatrie din Cluj şi membră în boardul Asociaţiei Psihiatrice Române: “Totul a fost pe hartă şi scriptic, şi ne aşteptam ca să se demareze şi o activitate practică, adică chiar înfiinţarea unor centre de sănătate mintală cu o absorbire a pacientului în ambulatorii într-o mai mare măsură ”.

Conform planului de acţiune al ministerului, termenul scadent pentru modernizarea vechilor Centre de Sănătate Mintală sau înfiinţarea unora noi, expiră în decembrie 2007, însă la 1 august încă nu se încheiase contractul pentru finanţarea programelor pentru anul curent. Urmările? Abia în septembrie au fost alocate fondurile necesare înfiinţării noilor centre, şi cine ştie cât timp va mai trece până la demararea lucrărilor.

Optimismul autorităţilor române contrabalansat de realismul specialiştilor europeni

Prezent la inaugurarea primului proiect naţional destinat modernizării serviciilor spitaliceşti de psihiatrie, iniţiat abia la începutul lunii septembrie 2007, ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu a apreciat că primele rezultate ale reformei vor fi vizibile începând cu 2009. Credeţi că domnul ministru este un optimist? Iată opinia unor renumiţi psihiatri europeni, cărora le-am solicitat un pronostic referitor la momentul în care reforma psihiatriei româneşti va deveni realitate. Domnul profesor universitar Hans-Jurgen Möller, directorul clinicii de psihiatrie a Universităţii Ludwig-Maximilian din München şi membru în comitetul director al Asociaţiei Psihiatrilor Europeni: “Fiind realist aş zice că e vorba de o perioadă de 10-20 de ani, poate chiar 30 şi pentru că în România sunt încă multe alte nevoi pentru care trebuie să se cheltuie bani. Am văzut câteva spitale în România şi într-adevăr nu sunt în cea mai bună stare şi nu se pot compara cu spitalele din vestul Europei”.

Preşedintele Asociaţiei Germane de Psihiatrie acuză lentoarea reformei

Dar câtă energie au investit autorităţile de la Bucureşti în ultimele 18 luni, în acest proiect de reformă atât de necesar şi urgent? Din nou doamna conferenţiar Ioana Micluţia: “ Ca orice proiect românesc, moare din faşă; ne pliem pe un proiect internaţional, căci nu ar fi fost declarată sănătatea mintală ca prioritate dacă nu ar fi fost o mică presiune, după care începem cu elan, investim energie şi moare “.

Domnul profesor doctor Wolfgang Gaebel, preşedintele Asociaţiei Germane de Psihiatrie şi Psihoterapie şi membru în comisia Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie, nu găseşte nici o scuză întârzierilor reformei româneşti din domeniul sănătăţii mintale: “Da, e o ruşine aş putea spune, e o ruşine şi întrebarea care se pune e dacă e o lipsă de motivaţie de a se trece la treabă”.

România – ţara fără psihiatrii

Lipsa de motivaţie nu este însă singura problemă gravă cu care se confruntă autorităţile. Numărul psihiatrilor în România este de doar 4 la o sută de mii de locuitori, în condiţiile în care media UE este de 20 de psihiatri la o sută de mii. Datorită condiţiilor grele de lucru dar în special a salariilor mici, tinerii psihiatrii români iau drumul pribegiei sau renunţă la meseria pentru care s-au pregătit. Referitor la această problemă, din nou preşedintele Asociaţiei Germane de Psihiatrie, profesor dr. Wolfgang Gaebel: “E cu adevărat o discriminare nu doar o stigmatizare a meseriei de psihiatru, şi desigur că trebuie să se schimbe ceva dacă e posibil. Dacă există bani pentru asta, şi nu sunt cheltuiţi pentru a creşte salariile medicilor, asta e o ruşine şi nu e corect .”

Incorectitudinea salarizării personalului medical românesc ţine de domeniul evidenţei desigur, dar guvernanţii se încăpăţânează să ignore acest fapt, proiectând psihiatriei române un viitor plin de clădiri moderne dar în care medicii vor fi păsări rare. “Oricât de rău ar suna” spune profesorul Hans-Jurgen Möller, “ trebuie să spun că renovarea spitalelor ar trebui amânată puţin, căci primul pas e să nu se piardă nişte tineri doctori promiţători; aş începe aşadar cu o creştere a salariilor psihiatrilor pentru ca să-i păstrăm pe aceştia în sistem şi doar al doilea pas să fie renovarea spitalelor “.

Coşmarul continuă

Lentoarea desfăşurării reformei româneşti în domeniul sănătăţii mintale precum şi scandalul salarizării ruşinoase a medicilor români, îi determină iată pe specialiştii europeni să prevadă încă cel puţin 20 de ani de suferinţe provocate pacientului român nu doar de boala de care suferă, ci chiar de sistemul care ar trebui să-l protejeze. Autorităţile păstrează însă un optimism caracteristic persoanelor ce iau proiectele de pe hârtie, drept vise pe jumătate transformate în realitate. Dar domnilor, în timp ce dumneavoastră visaţi, coşmarul e încă în plină desfăşurare în spitalele româneşti de psihiatrie.