1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Nicolae Breban şi cărţile bolnave

7 aprilie 2011

O nouă dezvăluire din arhivele comunismului zguduie din temelii lumea culturală românească şi îi pune sub semnul întrebării valorile canonice.

https://p.dw.com/p/RG7l
Imagine: Andrzej Tokarski-fotolia

CNSAS a produs în ultima vreme un val de dezvăluiri, confirmând bănuieli vechi sau provocând diverse contrarietăţi, dar fără să tulbure prea mult edificiul consacrat al vieţii publice. Cazul Groşan chiar dacă a fost amplificat de revista România Literară şi de reacţia cu semn contrar a lui Ştefan Agopian, a rămas în zona faptelor de serie. Dar altceva este ca blamul să cadă asupra lui Nicolae Breban, un nume emblematic pentru literatura română şi un argument major pentru o întreagă teorie justificativă a vieţii culturale din perioada comunistă.

CNSAS a solicitat Curţii de Apel Bucureşti, secţia de Contencios Administrativ, să constate calitatea de colaborator al Securităţii a scriitorului Nicolae Breban, anexând la cerere transcrierea unei convorbiri telefonice dintre scriitor şi generalul de Securitate Nicolae Pleşiţă. Nicoale Breban a negat colaborarea, dar transcrierea acelei conversaţii arată fără dubiu că a participat, printre altele, în mod voluntar şi direct la discreditarea lui Paul Goma. Mai vechi bănuieli nutrite de diaspora românească de la Paris au fost astfel pe deplin confirmate.

Dar miza dezvăluirii e mai importantă pentru că repune o întrebare fundamentală: în ce măsură a fost posibilă o cultură în comunism? Nu se vădesc oare o bună parte din „marile opere” ale timpului nişte subtile şi sofisticate ersatz-uri? „Rezistenţa prin cultură" a fost ea o opţiune cu adevărat valabilă?

Pe moment nimeni nu va pune la îndoială valoarea operei literare, operând o bine consolidată distincţie între om şi operă, dar mai devreme sau mai târziu discreditarea persoanei reale va redeschide o discuţie despre filoanele subterane ale romanelor sale şi despre modul în care coruperea omului s-a răsfrânt sofisticat şi metarmorfozat caleidoscopic în chiar calitatea texturii literare.

În esenţă, va reveni întrebarea fundamentală dacă omul captiv poate să se sustragă acestor limite şi să producă o operă cu adevărat valoroasă. Ideologia oficială a culturii româneşti – din perioada comunistă şi post-comunistă într-o continuitate nedezminţită – ne asigură că acest lucru este posibil şi, în virtutea ei, un Nicoale Breban, alături de alţii, a fost instalat pe unul dintre soclurile cele mai înalte.

Totuşi anumite întrebări s-au pus, deşi dintr-o perspectivă mai curând pozitivă şi într-un singur sens. Unii critici s-au întrebat dacă fascinaţia sa pentru urât şi abjecţie, atracţia pentru mecanismele dominaţiei brutale nu ar fi de natură să provoace anumite îndoieli. Totuşi în numele artei, jocul riscant pe muchie de cuţit şi toate ambiguităţile i-au fost iertate. O nouă reevaluare ar putea însă schimba radical perspectiva, ceea ce ar avea consecinţe asupra unei întregi perioade istorice.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Alina Kühnel