Slăbiciunile unei demonstraţii de forţă

Că fiecare război este acompaniat de un alai de pagube colaterale – nu mai constituie demult o noutate, iar faptul că şi în actuala criză – cea libiană – Uniunea Europeană şi-a subminat rolul important pe care ar trebui să-l deţină pe eşichierul politic al lumii – nu mai este surprinzător ci doar dezamăgitor, deduce NEUE ZÜRCHER ZEITUNG. Iar dacă europenii nu pot ajunge la un consens nici măcar asupra legitimităţii morale a unei misiuni militare, este greu de crezut că vor cădea la înţelegere şi în situaţii chiar mai puţin complicate. Aşadar – scrie ziarul elveţian – politica internaţională rămîne în continuare în seama guvernelor naţionale ceea ce, uneori, nu-i tocmai rău. În cazul dat însă – cel al misiunii în Libia – această aşa zisă competenţă naţională subminează grav dovezile prepotenţei europene, transmutîndu-le în mărci ale impotenţei.

Dar unde sunt zăpezile de altădată? Celebrul refren ar putea glosa de minune opinia cotidianului DARMSTAEDTER ECHO care deplînge o altă slăbiciune, şi anume, lipsa de format a actualului ministru german de externe Guido Westerwelle, în comparaţie cu unii iluştri lideri politici ai Germaniei postbelice: Willy Brandt, Hans-Dietrich Genscher, Frank-Walter Steinmeier şi chiar Joschka Fischer. Carenţele actualului şef al diplomaţiei germane au ieşit flagrant la iveală în contextul crizei libiene, şi culmea, în situaţia în care, devenită membră a Consiliului de Securitate ONU, Germania ar fi trebuit să-şi demonstreze importanţa pe eşichierul politicii internaţionale. Or, relevă SÜDWEST PRESSE, ea a optat pentru o cale singulară, greu explicabilă atît pentru proprii ei cetăţeni cît şi pentru partenerii şi aliaţii ei.Care aliaţi, la rîndul lor, nu se pot înţelege între ei asupra obiectivelor misiunii în Libia, în pofida repeziciunii cu care au votat în Consiliul de Securitate începerea operaţiunii Zorii Odiseii. Disensiunile interne ar pune sub semnul întrebării capacitatea reală a liderilor euro-atlantici de a soluţiona problema libiană şi apoi, în registru anecdotic dar profetic, însuşi numele operaţiunii. Fiindcă, să nu uităm, vreme de zece ani a rătăcit Ulise alias Odiseus pe mare şi pe uscat înainte de a reveni victorios totuşi, în Ithaca lui natală.

În materie de onomastică, DER SPIEGEL înşiră, trecîndu-le în revistă – poreclele date diverselor invazii şi intervenţii , menţionînd că ele au fost menite să legitimeze operaţiunile militare. Or, dat fiind eşecul sau în cel mai bun caz victoriile modeste ale acestor intervenţii, ar fi bine ca în viitor, aceste războaie să nu mai fie botezate în nici un fel. Ne-am proteja astfel – adaugă TAGES-ANZEIGER - de metafore găunoase şi de promisiuni neîmplinite.

Apocalipsa niponă se răsfrînge asupra economiei mondiale dar şi asupra stadiului naţional al dezbaterilor în jurul politicii energetice, înfierbîntînd spiritele şi producînd mici dezechilibre în tectonica politică. De pildă, în landul Saxonia Anhaltină, unde analiştii îi consideră pe ecologişti drept realii cîştigători ai scrutinului chiar dacă la putere rămîne vechea/noua coaliţie negru-roşu.

Calculele politice interne par a fi dictat şi noua strategie a guvernului federal atît în materie de politică energetică cît şi în abţinerea de a participa la misiunea Zorii Odiseii. Ceea ce determină cotidianul RHEIN NECKAR ZEITUNG să conchidă că indiferent de rezultatul următoarelor alegeri de land, un reproş nu-i poate fi făcut cancelarei Angela Merkel: şi anume, că ar fi luptat prea puţin.

I se poate însă reproşa lui Adrian Severin că a renunţat doar la toate funcţiile deţinute în cadrul fracţiunii nu însă şi la calitatea de eurodeputat în urma unei afaceri de lobby, cu dovezi la dosar. Cazul reţine şi azi atenţia presei occidentale, în ocurenţă, a cotidianului DIE PRESSE.

Autor: Rodica Binder
Redactor: Medana Weident