1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Societatea civilă vs Biserică

10 martie 2011

Parlamentul a adoptat o lege privind parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale, generând, surprinzător, o controversă aprinsă.

https://p.dw.com/p/R7zw
Imagine: AP

ONG-urile implicate în proiecte sociale au cerut preşedintelui Traian Băsescu să nu promulge legea. Presa de stânga, afiliată curentului laicist, a denunţat influenţa crescândă a Bisericii Ortodoxe Române. Mai mulţi politicieni din opoziţie au acuzat complicitatea cu scop electoral între prelaţii ortodocşi şi partidul de guvernământ.

O parte din cler a părut la rândul său îngrijorat de sarcinile prea mari care ar reveni de aici înainte Bisericii. În general s-a creat o stare negativă, deşi e vorba mai curând de o serie de neînţelegeri.

Ceea ce nu se ştie, de pildă, este că, în dezbaterile din comisii, proiectul s-a bucurat de susţinerea salutară a opoziţiei. Proiectul privind “parteneriatul dintre stat şi culte în domeniul serviciilor sociale” a fost iniţiat de 90 de deputaţi şi senatori PDL, dar, în comisii, reprezentanţii PSD au întrevăzut rapid care sunt avantajele lui pe plan local. În fapt, proiectul, odată pornit, ajunge la dispoziţia “autorităţii contractante” sau, cu alte cuvinte, a majorităţilor locale, aşa cum sunt ele constituite prin alegeri.

Dacă ar fi să distingem chiar nuanţele cele mai fine, UDMR a fost uşor distant, deşi nu s-a opus, PNL a fost mai curând favorabil, iar PSD-iştii s-au scindat în partizani hotărâţi şi în adversari radicali. Uneori dezbaterea părea că se poartă în sânul PSD-ului.

Lucrurile acestea nu sunt deloc uimitoare, dacă luăm în seamă relaţiile concrete din lumea rurală românească, acolo unde reprezentanţii PSD au avut mereu legături mai strânse cu clerul ortodox. Aşadar, în ciuda ambianţei nefavorabile din presă, proiectul parteneriarului stat-biserică s-a bucurat în Parlament de o largă susţinere.

Mai problematic este faptul că Guvernul a dat proiectului aviz negativ. Legea parteneriatului dintre stat şi biserică a fost adoptată la fel ca legea reducerii TVA şi ca altele asemănătoare ignorând complet opinia Finanţelor. PDL a dorit foarte mult să promoveze această lege, în ciuda miniştrilor săi, sperând probabil să atenueze şocul moral provocat de reducerea cheltuielilor sociale.

Miza politică a fost evidentă şi din numărul neobişnuit de mare al semnatarilor (90), dar proiectul conţine totuşi o miză şi mai importantă care priveşte reformarea mecanismelor însele de alocare bugetară. Este vorba de înlocuirea - fie şi parţială- a alocaţiilor bugetare “de sus” prin finanţarea unor proiecte concepute “de jos”; e vorba, în cele din urmă, de prima aplicare mai hotărâtă a principiului subsidiarităţii.

Pe scurt, legea descrie modul în care un proiect social conceput de un cult religios poate primi bani de la bugetul public. În prealabil, Ministerul de resort constituie un buget global pentru asemenea proiecte, din care se acordă bani numai proiectelor eligibile, ce trec prin filtrul consiliilor locale.

Biserica are obligaţia de a participa la proiect cu cel puţin 20% din valoarea lui totală. E posibil aşadar ca nu toţi banii să fie cheltuiţi - aşa cum se întâmplă din nefericire cu fondurile europene pentru România -, după cum este posibil să rămână multe proiecte nefinanţate. În consecinţă, Guvernul nici nu ar avea motive să se teamă că va fi supus le cheltuieli nemăsurate, de vreme ce stă în puterea lui să decidă câţi bani acordă acestor programe.

Este însă de notat că Guvernul a respins proiectul pe vremea când el avea o formă destul de diferită. Iniţial, într-adevăr, se crea un mecanism prin care o parohie putea să oblige Guvernul să-i finanţeze toate proiectele, dacă întrunea şi acordul consilierilor locali. "Parteneriatul stat-biserică” era foarte puternic şi era descris pe larg în lege, dar ulterior el a rămas numai în titlu.

Legea, în forma adoptată, descrie mai puţin un parteneriat instituţional, cât modul în care iniţiativele filantropice ale unor comunităţi religioase (oricare ar fi ele) pot primi susţinere publică. O parohie care vrea să înfiinţeze un azil de bătrâni, de exemplu, sau o casă de copii poate primi finanţare de la buget dacă contribuie cu o cincime.

ONG-urile interesate au obiectat însă că ele au fost ignorate şi au anunţat că doresc să participe şi ele la concursurile de proiecte. Este de fapt cea mai importantă obiecţie, deşi aceste organizaţii nu sunt cu totul excluse.

Există şi astăzi posibilitatea ca ONG-urile de utilitate publică să primească bani de la bugetul de stat, dar ele doresc să profite de acest moment favorabil pentru a conferi sistemului de finanţare a proiectelor sociale o neutralitate deplină.

Intenţia iniţială a PDL ar fi însă mult diluată. Democrat-liberalii au dorit să dea un exemplu sonor de politică creştin-democrată. Or, a aşeza bisericile la rând cu oricare altă organizaţie ar părea o trădare a scopului. La prima vedere aşa ar fi.

Totuşi majorităţile locale care sunt înclinate să confere mai multă încredere bisericilor, care preferă modul lor de a selecta priorităţile şi stilul lor de angajament spiritual ar putea să prefere proiectele acestora în dauna altora şi, în acest fel, cât se poate de democratic, perspectiva creştin-democrată şi-ar găsi o realizare deplină. Aşadar mai este loc de reflecţie.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Laurenţiu Diaconu-Colintineanu