1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Atenţie, cad sateliţi!

2 martie 2011

Observatorul ROSAT se află pe orbită de peste 20 de ani, furnizând oamenilor de stiinţă informaţii pentru mii de articole. Satelitul german se află acum în centrul atenţiei pentru că la sfârşitul anului va lovi Pământul.

https://p.dw.com/p/R5g3
Satelitul german ROSATImagine: picture alliance/dpa

Potrivit calculelor Centrului Aerospaţial German (DLR), spre sfârşitul anului 2011, satelitul german ROSAT se va prăbuşi pe Pământ.

"Aşteptăm satelitul să reintre în atmosfera Pământului între lunile octombrie şi decembrie ale acestui an", a declarat pentru Deutsche Welle Andreas Schütz, purtătorul de cuvânt al Centrului Aerospaţial German.

Infomaţia privind coliziunea a fost confirmată pentru prima dată sâmbătă, în revista Der Spiegel.

Deocamdată nu se ştie exact dacă Pământul va fi lovit numai de bucăţi ale observatorului, sau dacă ROSAT se va aprinde în totalitate, întrucât la pătrunderea în atmosferă va atinge o temperatură de 982 de grade Celsius. Totul depinde de unghiul şi de viteza cu care acesta va reintra în atmosferă.

"Estimările curente indică o probabilitate infimă de coliziune a satelitului cu suprafaţa Pământului", a afirmat Schütz pentru Deutsche Welle, adăugând că probabilitatea ciocnirii este de 0,001%.

Potrivit Centrului Aerospaţial German, misiunea observatorului era de a realiza prima examinare amănunţită a surselor de raze X. ROSAT a furnizat informaţii pentru mii de articole şi cercetări savante, a trimis prima fotografie cu raze X a Lunii şi a fost folosit pentru descoperirea a peste 200 de urme ale exploziilor supernove.

Satelitul, echipat cu cel mai sensibil şi mai greu telescop cu raze X la vremea respectivă, a fost lansat în 1990 pentru o misiune de un an şi jumătate. Succesul înregistrat a determinat Centrul Aerospaţial să extindă operaţiunea pe o perioadă de zece ani.

"În anii '90, încă eram capabili să dirijăm satelitul, însă am pierdut controlul asupra lui din data de 17 noiembrie 1999", a afirmat Schütz.

Momentan, satelitul orbitează în jurul Pământului, la o distanţă de 500 de kilometri şi nu există planuri de distrugere a acestuia. Astfel de acţiuni ar putea implica alte riscuri: bucăţi din ROSAT ar putea distruge sateliţii importanţi aflaţi în apropiere.

Întrucât sunt prea mulţi factori care influenţează traiectoria satelitului, cercetătorii nu pot calcula cu exactitate locul şi momentul impactului.

Autori: Greg Wiser/Alina Mitroescu
Redactor: Rodica Binder