1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Viitorul democrat-liberalilor

11 februarie 2011

La mai bine de şase ani de la promisiunea „ţepelor” ridicate în Piaţa Victoriei, scandalul uriaş al vameşilor şpăgari pare a se apropia mai mult ca niciodată de capturarea unuia dintre corupţii importanţi din România.

https://p.dw.com/p/QzvJ
Imagine: picture-alliance/ dpa

Pe la colţurile televizoarele se aud numele a doi „suspecţi incognito”: Vasile Blaga, fost director la Direcţia de Vămi din Oradea şi fost ministru de interne şi Gheorghe Falcă, primar al Aradului şi implicat în câteva dosare de corupţie. Deocamdată sunt doar vorbe. Ambii sunt membri de frunte ai PD-L, dar dacă ultimul este perceput ca fiind un apropiat al Elenei Udrea, Vasile Blaga s-a transformat într-un exponent al vechiului PD-L, fiind atacat chiar de către Traian Băsescu.

Ar fi însă o naivitate să credem că vânătoarea de vameşi este rezultatul unei încăierări între două facţiuni ale aceluiaşi partid. Acţiunea DNA este pregătită şi planificată de mai bine de un an, iar supoziţia că anumiţi oameni politici au dat verde acum acestei acţiuni este falsă din simplul motiv că procedurile de investigaţie necesită timp şi nu pot fi declanşate la o apăsare de buton. Pe de altă parte e o certitudine că există politicieni care erau la curent cu aceste investigaţii şi şi-au calculat mişcările pe termen scurt în funcţie de ele. Dar asta nu prea contează. Căci dacă procurorii DNA au dreptate că un partid politic era destinaţia finală a banilor obţinuţi ilegal în vame, atunci implicaţi sunt cu toţii. Nu doar un singur politician de vârf, ci mai mulţi, probabil chiar de culori diferite, întrucât frăţia corupţiei e mai tare decât duşmănia de partid.

Indiferent dacă vom vedea sau nu arestări de politicieni importanţi, democrat-liberalii vor ieşi rău din această poveste. Dacă vor fi arestate doar personaje de rang secund, partidul se va sufoca sub povara bănuielilor de corupţie, deja consistente. Căderea unuia dintre greii partidului va fi exploatată atât de opoziţie, e natural, cât şi de „tabăra reformistă” din interiorul PD-L. Această tabără va ajunge probabil în primăvară să conducă partidul, dar va fi doar o schimbare de vitrină. În spate rămân aceeaşi parlamentari care au votat pentru protecţia corupţilor în faţa justiţiei, iar reformiştii vor moşteni o casă plină de şobolani şi aproape de prăbuşire. Căci doar opoziţia îi mai aşteaptă în 2012 pe democrat-liberali.

Cât despre Traian Băsescu şi mult aşteptata sa luptă anti-corupţie? Deocamdată, după şase ani de la câştigarea fotoliului de la Cotroceni, România nu a văzut încă un fost ministru condamnat definitiv pentru corupţie. Mai multe dosare de foşti miniştri sunt blocate de ani de zile prin instanţe şi doar câţiva primari şi parlamentari au intrat la răcoare. Îi putem număra pe degetele de la o mână.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Medana Weident