Corupţia din Europa de Sud-Est şi calea tunisiană

Orice discuţie despre admiterea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen sau despre candidatura europeană a Croaţiei sau despre tensiunile din Albania se canalizează, la un moment dat, spre acelaşi subiect: corupţia a devenit cuvântul-cheie, fie că vorbim despre modernizarea economiei, despre instituirea statului de drept sau apropierea de Uniunea Europeană.

Karl-Peter Schwarz scrie, într-un editorial publicat pe prima pagină a cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung, despre societăţile sud-est europene în contextul recentelor evoluţii din Africa de Nord.

"Există cazuri de corupţie şi la Palermo şi la Köln şi la Salonic. Dar în statele cu justiţie solidă, acestea sunt cazuri individuale într-o mare de norme unanim acceptate şi respectate. Politicianul, judecătorul, funcţionarul sau managerul sunt strict controlaţi, într-o societate în care domneşte legea. În lumea post-comunistă, lucrurile stau altfel. Nu doar că numărul cazurilor individuale este mult mai mare, ci avem de-a face, de fapt, cu un fenomen cu rădăcini într-un comunism în care nu a existat egalitate în faţa legii. Domnia clasei conducătoare a fost absolută, pe toate palierele. Cu cât mai aproape erai de centrul puterii, cu atât mai accentuate erau privilegiile tale. Poziţia în ierarhie favoriza privilegiile, în vreme ce performanţele, banii sau prestigiul personal nu erau hotărâtoare. Nomenclatura aparatului de partid sau membrul Uniunii Scriitorilor nu aveau nevoie să corupă un medic. Cei care, însă, nu dispuneau de pârghii de influenţă trebuiau să apeleze la ţigări, cafea sau coniac. Pentru aceştia funcţionau regulile economiei de piaţă, altfel negată de regimurile comuniste".

Moştenirea acestor vremuri "apasă în special ţările postcomuniste din sudestul continentului. Mai ales că, spre deosebire de Europa Centrală, în Europa de sud-est, schimbările au fost tergiversate". Vechile structuri ale puterii au răscolit doar puţin şisturile ierarhice şi le-au re-etichetat, "fără să schimbe, însă, elitele. Partidele se numesc social-democrat, liberal, conservator, naţional, democrat - dar cine îşi dă silinţa să respecte platforme politice? Carierele universitare sau în mass media sunt, pe mai departe, influenţate de apropierea faţă de polii de putere. Contractele publice sau protecţia în justiţie sunt, în continuare, decise politic. De fapt, tot ce se întreprinde se politizează. Iar politica este, în sine, o goană continuă după instrumente de influenţă şi putere". Reformele sunt marginale, tot ce contează este accesul la bunurile publice, modelarea cadrului legal după interesele personale şi îmbogăţirea.

"Sigur că există, în fiecare ţară şi în fiecare categorie de vârstă, oameni de bună credinţă - inclusiv politicieni, judecători, funcţionari sau jurnalişti - care luptă împotriva corupţiei şi îşi asumă riscuri majore. Dar aceştia nu au reuşit să se impună". Ca atare, Uniunea Europeană are de-a face cu "o clasă politică de la care este nerealist să aştepţi o schimbare de sistem".

Societatea civilă "se năruie, disidenţii şi intelectualii s-au retras departe de scena politică, iar prăpastia dintre partide şi cetăţenii suferind de pe urma corupţiei, abuzurilor de putere şi a nesiguranţei legislative se adânceşte. Doar răbdarea cetăţenilor", crede, în finalul articolului publicat în ziarul german, Karl Peter Schwarz, "este cea care decide cât mai durează până când prima naţiune sud-est europeană o va lua pe calea tunisiană".

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu