Evocarea unei mari promisiuni istorice

Una din prevederile cele mai contestate ale noii legi se referă la extinderea educaţiei în limba maghiară. Ultimile două discipline care se mai predau, în şcolile maghiare din Transilvania, în limba română, Geografia şi Istoria patriei, vor fi predate de aici înainte în ungureşte. Opoziţia faţă de această liberalizare a fost puternică şi s-a cristalizat la un moment dat chiar în sânul partidului guvernamental. Destui dintre militanţii PDL împărtăşesc ideea că Istoria şi Geografia patriei sunt răspunzătoare pentru formarea ortodoxiei patriotice şi că ar trebui, prin urmare, să fie menţinute sub un control foarte strict.

Opozanţii s-au temut mai puţin de limba maghiară cât de faptul că statul român ar putea pierde monopolul pe care l-a instituit de aproape o sută de ani asupra istoriografiei şcolare, îngăduind răspândirea unor versiuni subversive. Dar chiar şi limba, prin ea însăşi, transportă o bogată memorie istorică de natură să pună versiunea oficială în mare dificultate.

În faţa acestor argumente a prevalat însă instinctul de conservare al coaliţiei guvernamentale care risca să se destrame. UDMR a formulat la finele anului trecut cele mai severe avertismente, obligându-l pe preşedintele Traian Băsescu să mobilizeze toate pârghiile statului pentru a adopta această lege.

“Critica cea mai lipsită de onestitate, a spus marţi preşedintele, vine din zona discursului naţionalist!” El nu a explicat ce înseamnă „lipsă de onestitate” şi nici nu a spus la cine se referă, dar a făcut trimitere la o mare promisiune istorică. „Le-aş aminti celor care se tem de studiul în limba minorităţilor, a continuat preşedintele, că una din tezele realizării Romaniei Mari în 1918, la Alba Iulia, era: fiecare popor se va instrui în limba sa proprie. Teza crea garanţia minorităţilor că îşi vor menţine identitatea. Nu văd de ce azi am gândi altfel, într-o ţară membră UE”, a încheiat preşedintele.

Oarecum în fugă, pe un ton evaziv şi printre alte subiecte mai ataşante, preşedintele Traian Băsescu a spus totuşi ceva menit să rămână ca dată semnificativă. Este pentru prima dată când un înalt oficial al statului român evocă în acest fel Rezoluţia privind unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918. Acest document fondator a fost amintit cu regularitate în momentele aniversare, dar politicienii români au evitat să citeze textul in extenso, întrucât îi punea în mare dificultate.

Este vorba mai ales de punctul 1 de la articolul III al Rezoluţiei, în care se vorbeşte despre drepturile „poparelor conlocuitoare” din Transilvania: „Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.”

Încă din luna ianuarie a anului 1990 UDMR evocă cu insistenţă această mare promisiune istorică şi se ajunsese la situaţia nefirească ca ungurii să citeze mai des decât românii actul fondator al României Mari.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz