România menajează susceptibilităţile Chinei

Potrivit AFP, care citează Comitetul Nobel, mai multe ţări euroene nu s-au hotărât încă să participe la decernarea premiului Nobel pentru pace, iar printre acestea se află şi România. Confirmarea oficială ar fi trebuit să fie transmisă până în 15 noiembrie.

La Bucureşti, răspunzând unei întrebări adresate de agenţia Mediafax, Ministerul de Externe a declarat că „analizează, în continuare, împreună cu celelalte state membre UE, posibilitatea de a participa la ceremonia de decernare a Premiului Nobel pentru Pace şi urmează să fie luată o decizie”.

În realitate nu toate ţările membre ale UE se găsesc în această situaţie. Franţa şi Germania au confirmat deja participarea lor ca de altfel şi SUA, în pofida avertismentelor Chinei, care a dezavuat alegerea de anul acesta a Comitetului Nobel. Purtătorul de cuvânt al ministerului de externe al Chinei declarase că „a decerna premiul Nobel pentru pace unui infractor, care ispăşeşte o pedeapsă cu închisoarea, exprimă o lipsă de respect faţă de sistemul judiciar din China”.

Oficialităţile de la Bucureşti au fost rezervate de la bun început. Nici un înalt oficial nu a salutat premierea opozantului anticomunist chinez Liu Xiaobo, deşi situaţia lui era bine cunoscută în România. Încă din 2009, Vladimir Tismăneanu, preşedintele Comisiei pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, iniţiase o petiţie pentru eliberarea lui Liu Xiaobo, încercând să conecteze societatea românească la un curent mai larg de opinie:

„Condamnarea lui Liu Xiaobo – se arată în această petiţie – în contextul aniversării a douăzeci de ani de la Căderea Zidului Berlinului a indignat lumea liberă. Lideri marcanţi ai opoziţiei est-europene, între care Vaclav Havel, au încercat să sensibilizeze autorităţile chineze cu privire la acest caz. Prin această petiţie dorim să transmitem un semnal de solidaritate faţă de un intelectual care înţelege libertatea de expresie ca pe un drept fundamental al fiecărui om de pe această planetă”.

De la lansarea ei şi până astăzi, petiţia a fost semnată de aproximativ o mie de persoane, relativ puţin, dar printre semnatari se găsesc totuşi multe figuri cunoscute ale vieţii publice din România, care întreţin relaţii apropiate cu mulţi dintre actualii demnitari ai statului. Se vede însă că circuitul opiniilor private nu reuşeşte mereu să influenţeze politica oficială. Diplomaţia românească a părut ca şi în alte ocazii delicate să se ascundă în spatele Uniunii Europene, semnalând că împărtăşeşte nehotărârea cu „celelalte state membre UE.”

În replică la această prudenţă şi discreţie oficială, deputatul UDMR Kerekes Karoly rostea în plenul Camerei Deputaţilor, în 29 octombrie, un apel care conţine şi o vădită ironie la adresa preşedintelui Traian Băsescu:

„Pledoaria lui Liu Xiaobo pentru reforma statului, independenţa justiţiei, (….) mă duce cu gândul la realitatea românească a zilelor noastre; la fel cum, într-o altă ordine de idei, mă trimite la gestul din 2006 al preşedintelui de atunci şi cel actual al României - Traian Băsescu - de condamnare a comunismului(…). Îmi pun întrebarea mai mult sau mai puţin retorică: oare nu s-ar impune ca un act de conştiinţă, dar şi ca un gest consecvent şi de solidaritate, din partea şefului statului, să salute acordarea premiului Nobel lui Liu Xiaobo, solicitând eliberarea intelectualului deţinut"?

Se pare însă că între politica internă, unde orice este posibil, şi politica externă se află o limită mai greu de trecut. În orice caz, în contextul avertismentelor Chinei comuniste care îl consideră pe Liu Xiaobo un infractor oarecare, diplomaţia românească e pusă în faţa unei alegeri dificile.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz