Liberalii de ieri, verzii de astăzi

O felie importantă din plăcinta electorală germană - aproape o treime - s-a înverzit. Conform unuia dintre cele mai prestigioase sondaje, difuzat periodic de televiziunea publică federală ARD, Verzii ecologişti deţin nu mai puţin de 22% din intenţia de vot a electoratului, apropiindu-se la numai cinci procente de tradiţionalul partid aflat pe stânga scenei parlamentare germane, cel al social-democraţilor.

Conservatorii creştin-democraţi continuă să domine, împreună cu aliaţii lor tradiţionali bavarezi, creştin-socialii, spectrul politic, beneficiind de susţinerea a 32% din electorat. În schimb, liberalii, parteneri de guvernare ai conservatorilor, se zbat la limita pragului electoral, cu zece procente sub cei 15% adunaţi la ultimele alegeri. Dacă parlamentarele federale ar avea loc acum, în Legislativul de la Berlin ar mai accede şi Stânga neo-comunistă, cu un bazin de voturi de nouă procente.

Ecologiştii, însă, continuă să fie principalii beneficiari ai scăderii în popularitate încasate de coaliţia guvernamentală, cu o creştere de două procente faţă de precedenta consultare a opiniei publicului.

Studiul realizat de ARD permite şi schiţarea unui profil al electoratului Verzilor şi care, în mare, este nimeni alta decât generaţia baby-boomers. Adică: acel segment din populaţie cu vârstă trecută de 40 de ani, dar fără să se apropie de pragul pensionării, oameni cu stagii lungi pe băncile şcolilor, angajaţi în joburi bine plătite - fie la stat, fie în mediul privat.

Altfel spus, vorbim tocmai despre acea generaţie care a parcurs, oarecum gaussian, o traiectorie începută în stradă, pe baricadele cvasi-marxiste ale anului 68, s-a înmuiat, treptat, pe băncile regăsite ale şcolilor pentru a se recroi după tiparul costumelor office-correct.

A devenit astfel clasa de mijloc a anilor 80-90, bază a liberalismului din epoca lui the new economy; pentru ca, încetul cu încetul, învăţată să obţină ceea ce-şi doreşte, această generaţie să se metamorfozeze într-un univers al veşnicelor revendicări la adresa unui sistem pe care, la fel ca şi în îndepărtatul 68, îl resimte ca pe un adversar aproape duşman, nu ca pe un sprijin.

Ceea ce, până la urmă, vine şi confirmă, oarecum, ipoteza care tot circulă prin lumea observatorilor politici: ecologiştii sunt un pepene, verde pe dinafară, roşu la miez.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Petre M. Iancu