Legea educaţiei şi starea de excepţie

Curtea Constituţională a judecat anul trecut, tot în luna noiembrie, o speţă foarte asemănătoare. Guvernul asumase răspunderea pe proiectul legii educaţiei, acelaşi proiect ca şi astăzi, în încercarea de a avita complicaţiile unei dezbateri parlamentare prelungite. Cu ocazia acelei dezbateri Curtea Constituţională a argumentat că dacă nu s-ar pune nici o limită acestei adoptări tacite, atunci Guvernul ar încălca separaţia puterilor în stat. Or, puterea legislativă aparţine în primul rând parlamentului, guvernul neputând să o asume decât ca excepţie.

„La această modalitate simplificată de legiferare – se arăta în motivarea deciziei din 2009– trebuie să se ajungă in extremis atunci când adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedura uzuală sau de urgenţă.”

Aici se găseşte punctul nodal al argumentaţiei de anul trecut a Curţii Constituţionale şi care se va găsi, probabil, şi în motivarea deciziei anunţate astăzi foarte sumar. Guvernul poate asuma răspunderea pentru o lege numai în situaţii de excepţie. Iar Curtea a apreciat că excepţia nu poate, prin extensie, să fie transformată treptat într-o regulă. Excepţia devenită regulă este, de altfel, un subiect mai general al reflecţiei politico-juridice.

Dar spre deosebire de anul trecut, de data aceasta s-a adăugat şi o agravantă. Guvernul nu doar că a asumat răspunderea pe un proiect fără să îndeplinească condiţiile unei situaţii de excepţie, aşa cum a definit-o Curtea Constituţională, dar a retras proiectul din procesul legislativ aflat în desfăşurare. Tentativa Guvernului de a se substitui puterii legislative a părut de data aceasta şi mai evidentă.

Chiar dacă în linii mari argumentaţia Curţii (aşa cum o cunoaştem din precedentul de anul trecut, pentru că motivaţia actualei decizii nu a fost publicată) este greu de respins, totuşi definirea situaţiilor de excepţie rămâne interpretabilă. Cutea admite că excepţia de legiferare poate fi acceptată dacă structura politică a parlamentului nu mai permite adoptarea unei legi. Dar această condiţie este neclară. Are astăzi Guvernul o majoritate certă de partea sa? Uneori pare să aibă, aşa cum a sugerat votul la ultima moţiune de cenzură, alteori pare să nu aibă, aşa cum s-a văzut chiar în cazul legii educaţiei sau a legii pensiilor şi de aceea argumentaţia de anul trecut a Curţii pare să fie la rîndul ei ambiguă. În cele din urmă se vede că la originea tuturor dificultăţilor se află structura politică neclară a Parlamentului şi modul artificial în care actualul Guvern şi-a construit majoritatea.

Autor: Horaţiu Pepine, DW-Bucureşti

Redactor: Robert Schwartz