1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Banii se spală astăzi pe internet

2 septembrie 2010

Spălarea banilor cu ajutorul tranzacţiilor fictive în internet ia amploare, a anunţat Oficiul Federal al Poliţiei Germane (BKA).

https://p.dw.com/p/P2OG
Cea mai bună strategie de spălare online a banilor: agenţii financiari
Cea mai bună strategie de spălare online a banilor: agenţii financiariImagine: dpa - Bildfunk

Oficiul Federal de Combatere a Criminaltiăţii Organizate din cadrul Poliţiei Germane (BKA) şi Autoritatea Federală pentru Supraveghere Financiară (BaFin) au constatat că numărul cazurilor de spălare a banilor cu ajutorul tranzacţiilor fictive în internet a crescut cu 23% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Creşterea numărului cazurilor de spălare de bani prin internet se datorează în special uşurinţei cu care criminalii au acces la aşa numiţii "agenţi financiari" - persoane care îşi pun benevol la dispoziţie conturile bancare, explică preşedintele BKA, Jörg Ziercke.

"Criminalii acostează persoane care au obiceiul de a face cumpărături pe internet şi le determină să preia în contul lor preţul unui articol vândut aparent online. Pentru fiecare sumă transferată în contul acestor persoane, ele primesc un comision. De regulă, produsul vândut nu este livrat iar suma transferată în contul agenţilor financiari este trimisă de aceştia mai departe, de obicei în afara graniţelor europene", spune Jörg Ziercke.

În anul 2008, poliţia germană a depistat 971 de astfel de "agenţi financiari". În anul 2009, numărul lor crescuse deja la peste 2.300.

Însă criminalitatea din domeniu spălării banilor a crescut şi în tranzacţiile cu bani cash - cu aproximativ 34%. Poliţia germană solicită din partea firmelor să sesizeze autorităţilor orice tranzacţie cu "banii jos", în cazul în care nu poate fi clarificat de unde provine suma oferită de cumpărător. Cele mai des întâlnite tranzacţii de acest fel sunt achiziţii de bunuri costisitoare precum automobile, metale preţioase sau imobile.

Autoritatea Federală pentru Supraveghere Financiară este responsabilă cu supravegherea tranzacţiilor. Preşedintele BaFin, Jochen Sanio, doreşte ca amenzile care pot fi impuse în cazul depistării unei nereguli să crească în mod substanţial.

"Amenzile din Germania sunt aproape o glumă. Dacă ne uităm ce amenzi uriaşe pot impune autorităţile americane sau cele britanice, suntem, în Germania, mici copii", a declarat preşedintele BaFin.

BaFin poate impune amenzi de până la 100.000 de euro, mai adaugă Jochen Sanio. În America sau Anglia pedepsele pot ajunge repede la câteva milioane.

Preşedintele BKA, Jörg Ziercke, consideră de asemenea că se impun îmbunătăţiri în procedurile de combatere a criminalităţii financiare. Ziercke solicită o nivelare a reglementărilor în acest sens la nivel internaţional. Diferitele legislaţii privind secretul bancar îngreunează munca anchetatorilor din Germania, conchide preşedintele BKA.

Autori: Sascha Lapp/ Maria Pascu
Redactor: Cristian Ştefănescu