Adevăruri incomode sau răzbunare: "Adevărul despre Ikea"

Johan Stenebo a lucrat pentru Ikea vreme de 20 de ani. Şi nu a fost un simplu oarecare în angrenajul concernului suedez. A coordonat filialele din Germania şi Anglia, a fost asistentul personal al fondatorului Ingvar Kamprad, a condus una dintre firmele aflate sub patronajul Ikea. Până într-o zi în care s-a certat cu Peter, moştenitorul desemnat al patronului Ingvar Kamprad, a părăsit afacerea şi s-a aşezat să scrie o carte. "Adevărul despre Ikea", asigură Stenebo, nu este ficţiune ci viaţa de zi cu zi în gigantul suedez. Desigur, nu e vorba despre răzbunare; autorul, pur şi simplu, este îngrijorat pentru viitorul Ikea.

Primul personaj desfiinţat în cartea lui Stenebo este însuşi acel Ingvar Kamprad din conştiinţa publică a suedezilor. Fondatorul Ikea a lăsat - poate chiar a ajutat - să circule despre el bârfe şi zvonuri care au contribuit la naşterea mitului "suedezului de alături". În realitate, bătrânul Kamprad nu doarme pe o canapea din producţia proprie şi nu-şi ţine cărţile într-un Billy, celebra bibliotecă-soldat de la Ikea. Şi nici nu a fost vreodată atras de alcool mai mult decât îi permite organismul - deşi legenda spune că şi-a învins alcoolismul înainte de a ajunge unde a ajuns. Nici de dislexie nu a suferit vreodată.

În rezumat, multimiliardarul suedez nu este chiar lapte, miere şi chiftele suedeze. Ingvar Kamprad este un vorbitor perfect; nu este, în schimb, un tip "de comitet". Este, pe de altă parte, un autocrat şovin, povesteşte, în cartea sa, Stenebo. E drept că în dulapul suedezului (şi nu vorbim despre dulapurile Ikea) au mai văzut şi alţii un schelet: în 1994, un jurnalist de la cotidianul Expressen l-a determinat pe Kamprad să recunoască o cochetărie adolescentină cu falanga suedeză a nazismului. A fost o greşeală, a admis Kamprad. Stenebo scoate, însă, la iveală rasismul din sângele fostului său patron: pe străinii angajaţi la Ikea nu se sfieşte să-i numească "negri" - şi le refuză dreptul la promovare. De fapt, întregul staff al concernului are, în vârf, oameni născuţi în orăşelul Älmhult din Smaland, zona preponderent rurală a Suediei de unde provine chiar Ingvar Kamprad. Iar în interiorul companiei există o reţea de informatori întocmai ca în regimurile totalitare. Misiunea "agenţilor" lui Kamprad este să transmită, periodic, rapoarte despre atmosfera din companie şi bârfele aflate în circulaţie - întocmai ca la poliţia politică est-germană Stasi, remarcă Stenebo.

Autorul volumului "Adevărul despre Ikea" trece în revistă şi câteva dintre practicile mai puţin etice ale concernului. În ciuda imaginii de companie eco-prietenoasă, gigantul suedez importă masiv lemn din ţări în care preţul poate fi negociat în condiţii de confidenţialitate extremă, cum ar fi China. În dosul unor denumiri atractive ale produselor Ikea se ascund gesturi reprobabile - cum ar fi cazul covoarele Barnslig ("Copilăreşte", în suedeză), despre care Stenebo susţine că ar fi rezultatul exploatării muncii copiilor din Pakistan. "Gesturile caritabile", comentează autorul cărţii despre Ikea, "sunt mai ieftine decât o conştiinţă curată şi, în plus, se deduc de la impozit".

Ce l-a determinat să scrie această carte? Totul ar fi pornit de la o rugăminte a octogenarului Kamprad, tatăl a trei băieţi - Jonas (un designer introvertit şi analfabet într-ale afacerilor), Mathias (un bon-viveur narcisit, la fel de priceput în afaceri ca şi Jonas) şi Peter (despre care se spune că ar urma să moştenească imperiul Ikea deşi îi lipseşte genialitatea şi spiritul antreprenorial al tatălui). Ei bine, bătrânul Kamprad, susţine Stenebo, şi-ar fi rugat fostul asistent personal să ţină din scurt frâiele afacerii, când va veni vremea transferului de putere. O discuţie pe care Stenebo ar fi avut-o cu Peter, despre - desigur - etică, despre responsabilitate socială şi mediu l-a făcut să se retragă. "Peter nu înţelege aceste concepte", a conchis Johan Stenebo.

Contactată de revista germană Der Spiegel, divizia de PR a Ikea a comentat cartea lui Stenebo în cea mai clasică manieră Ikea: aceasta include "părerile unei persoane private".

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Robert Schwartz