1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Banca Mondială: România oferă acces limitat la informaţiile privind terenurile de vânzare

9 august 2010

V-aţi gândit să vă extindeţi afacerea în Angola? Înarmaţi-vă cu răbdare. Durează vreo şase luni până se rezolvă toate actele. În Canada e mai simplu - cam o săptămână. Şi mai simplu este în Georgia.

https://p.dw.com/p/OfKk
Logo-ul Băncii Mondiale

Dacă nu e suprareglementare, atunci sunt legile depăşite; dacă legile nu sunt depăşite, atunci metodologia de aplicare a normelor existente este fie alambicată, fie deficitară. Dacă nu se aplică nici una dintre cele trei reguli anterior enunţate, atunci, cu siguranţă, aţi nimerit în Ruanda.

Conform unui studiu realizat de Banca Mondială în 87 de state, Canada şi Georgia se numără printre cele mai atractive pieţe investiţionale. Multe altele, însă, pierd şanse pentru că nu au ştiut să faciliteze intrarea firmelor străine. În medie, străinilor le este necesar un timp cu 50% mai lung pentru a-şi legaliza prezenţa pe piaţă decât investitorilor autohtoni.

Obstacole, mai mari sau mai mici, apar pretutindeni, relevă raportul "Investing Across Borders 2010". Există restricţii sectoriale, procedurile de deschidere a unei reprezentanţe au grade diferite de durată sau complexitate, limitele dreptului de a deţine terenuri sau proprietăţi diferă de la o ţară la alta, în fine, cadrul legal este fluctuant.

Cel mai complicat pare - prin prisma duratei procedurilor - să îţi deschizi, ca străin, o afacere în Angola: 263 de zile. În Haiti, treaba merge ceva mai repede: 212 zile. Simple sunt lucrurile în Canada: luni începi demersurile, sâmbătă eşti numai bun de intrat în pâine. Dar nici Canada nu este modelul ideal: în Georgia şi Ruanda, dosarul se rezolvă în numai patru zile.

Timpul necesar pentru a intra, ca proprietar, în posesia unui teren pe care se poate clădi o afacere variază între jumătate de an (în Nicaragua sau Sierra Leone) şi două săptămâni (în Armenia, Georgia, Coreea de Sud sau Sudan).

Din punctul de vedere al procedurilor, autorităţilor canadiene le sunt suficienţi doi paşi; în Venezuela e nevoie de 19 formalităţi, în Uganda de 21. În România, numărul acestora este de 7 (faţă 9 în Moldova) - iar cel al zilelor de care un străin are nevoie pentru a pune pe picioare o afacere este de 11, cu una mai mult decât dincolo de Prut.

"Europa de Est a ieşit din sistemul economic sovietic şi a deschis spaţii mari pentru investitorii străini. În plus", a explicat Pierre Guislain, unul dintre autorii raportului realizat de Banca Mondială, "acordurile economice semnate cu Uniunea Europeană şi aderarea la structurile comunitare au dus la o simplificare şi eficientizare a procedurilor şi au accelerat reformele economice".

Raportul face referire la facilităţile de înregistrare electronică a unei investiţii străine din România, Bulgaria şi Croaţia. Ceea ce lipseşte, însă, în România (şi în Ucraina) este accesul nelimitat la informaţia publică despre terenurile disponibile - pe o scală ce se întinde de la 0 la 100, România are, în acest sens, doar 33 de puncte, sub, de exemplu, Moldova, care a acumulat 52,6 puncte. Din momentul în care investitorul a dobândit, însă, informaţia, acestuia îi sunt necesare, în România, 57 de zile pentru a deveni proprietar de teren cumpărat de pe piaţa privată şi, respectiv, 65 de zile, dacă terenul este preluat din domeniul public (în Moldova, 19, respectiv, 75 de zile).

Principala problemă a Republicii Moldova este că nu a aderat la Convenţia ICSID, de reglementare a disputelor internaţionale cu privire la investiţii, se arată în raportul Băncii Mondiale.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu