Când zeul fotbal se arată la faţă

Unul e Carlos Dunga, zis şi "Alemao", nu pentru că are bunici germani ci din cauza manierei germane în care conduce selecţionata Braziliei. Apoi, pentru refuzul de a coopera cu presa, în patria telenovelelor, în care televiziunea este o forţă.

Şi, de aici, implicit, pentru lipsa de transparenţă cu care sâcâie naţiunea cea mai habotnică întru noua religie mondială, fotbalul, interzicându-i accesul în budoarul zeului.

Brazilia a părut, aseară, o echipă de legume conservate scoase la dezgheţat. I-a trebuit ceva vreme să-şi intre în joc - dar şi când a făcut-o, a adus aminte unei lumi întregi motivele pentru care Selecao este atât de iubită în jurul lumii.

Dacă Maicon a nimerit-o cu golul prin care a deschis scorul, atunci e genial. Dacă a gândit-o, şi mai şi. În favoarea ambelor variante pledează, însă, modul în care, anticipând faza, fundaşul brazilian a traversat mai bine de jumătate de teren, pe banda dreaptă, lăsată descoperită de o apărare adversă convinsă că va trebui să se opună unei centrări. Golul doi, reuşit de Elano, a căzut firesc, pe fondul dezgheţului brazilian. Şi, tot pe fondul plăcerii de a juca fotbal, s-a produs şi răsplata târzie pentru a adevrsarului - golul de 1-2.

Înapoi la dictatori.

Kim Jong Il este cel care face echipa, o aşază în teren şi determină tactica şi strategia de joc, a spus, într-una dintre puţinele conferinţe de presă, antrenorul Coreei de Nord, un individ pe nume, desigur, şi Kim, şi Jong. Şi Hun. Şi care nu suportă sintagma Coreea de Nord căci, aşa cum spunea înainte de meci, există o singură Coree, anume, Republica Populară Democrată.

Împotriva Braziliei a existat o echipă lipsită de complexe (sportive!), curajoasă şi care a contribuit, în egală măsură cu favorita, la salvarea onoarei unei competiţii în care fotbalul se lăsa, în continuare, aşteptat.

Spre deosebire de vremea tatălui Kim Ir Sen, când, jucând într-un unic şi perfect dispozivi 0-10-0, Coreea Juche reuşea să depăşească Italia pentru a se califica în sferturile Mondialului din 1966, Coreea Songun a lui Kim Jong Il a jucat mult mai frumos decât au făcut-o, în prima rundă, campioana mondială en-titre Italia şi alţi pretendenţi la gloria fotbalului, cum ar fi Franţa sau Argentina.

Să nu uităm, însă, că, pe vremea tatălui, jucătorii eliminaţi în sferturi de Portugalia au dispărut, încetul cu încetul, în tabere de muncă forţată. Poate că pe cei de acum îi va salva acel elveţian care deţine dreptul exclusiv de impresariat sportiv pentru întregul fotbal nord-coreean. De ce, oare, nu e deloc surprinzător că e vorba despre un elveţian?

În ce-i priveşte pe suporterii nord-coreenilor din tribunele sud-africane - chinezi plătiţi de regimul de la Phenian să fluture drapelele cu steaua roşie în mijloc: Mao spunea, cândva, că, pentru China, Coreea de Nord este cam la fel cum dinţii sunt pentru buze. Păcat că suporterii nu sunt autentici - nord-coreeni sunt chiar pricepuţi într-ale coregrafiilor din tribune!

Un al doilea meci care, ieri, a dat o mână de ajutor fotbalului a fost cel dintre Noua Zeelandă şi Slovacia. S-a jucat ofensiv şi deschis, ambele echipe căutând poarta adversă - chiar şi atunci când Slovacia avea avantaj de un gol. Egalarea a venit în finalul prelungirilor, neozeelandezii profitând de o Slovacie ce aştepta neatentă fluierul final pentru un debut cu victorie în Cupa Mondială.

Revenind la grupa Braziliei şi Coreea de Nord, celălalt joc din prima rundă a opus Portugaliei Coasta de Fildeş, meci aşteptat ca o primă finală a mondialului sud-african. Cu un Drogba intrat spre final şi menajându-se, ivorienii s-au înghesuit în propria jumătate, fapt admis şi în declaraţiile de presă de după meci, când jucătorii africani au mărturisit că dacă nu se aglomerau le-ar fi permis portughezilor - şi în special lui Ronaldo - să-i măcelărească.

Cât despre Ronaldo, probabil că dacă arbitrul ar fi cântărit corect faza din minutul 21, sancţionându-l pe ivorianul care a faultat, portughezul, adică jucătorul faultat, nu s-ar fi repezit nervos la Demel şi nu ar fi încasat galben.

Nebunia vuvuzelelor continuă, iar televiziunile caută noi filtre de sunet, pentru a-şi face auziţi comentatorii. Până una-alta, patru prieteni germani, toţi ingineri, şi-au pus în cap, după experienţa de la Cupa Confederaţiilor, de anul trecut, să pună la punct un dispozitiv care taie zgomotul trompetelor sud-africane. Şi au reuşit. Pentru că nici o firmă nu i-a luat înserios, scot la vânzare filtrul artizanal pe e-bay.

Cât despre Jabulani, mingea mondialului continuă să fie subiectul controverselor. Dempsey, autorul golului american care l-a dat peste cap (sau, mai corect spus, peste mâini) pe goal-keeper-ul englez Green, mărturisea, pentru NPR, că "e greu să citeşti mingea". Green, însuşi, a refuzat să-şi găsească scuze - dar e convins că niciodată nu a scăpat în aşa fel o minge.

Unii susţin că până şi henţul lui Kuzmanovici, din care Ghana a obţinut penalty, învingând Serbia, este rezultatul traiectoriilor impredictibile pe care le ia Jabulani. Cine ştie, poate că şi mingea şutată de Maicon l-a păcălit din aceeaşi cauză portarul nord-coreean! Pentru binele acelui portar, să-i spună asta cineva lui Kim Jong Il - chiar dacă nu e adevărat.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu