1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Avânt fără precedent al Moldovei spre UE

9 iunie 2010

“Negocierile privind semnarea Acordului de asociere a Republicii Moldova la UE se desfăşoară cu o viteză fără precedent”, a declarat directorul pentru Europa de Est în Direcţia generală pentru relaţii externe a CE.

https://p.dw.com/p/Nlyr
Republica Moldova, parte a Parteneriatului Estic al UE

Unii analişti politici moldoveni au sesizat că, după întâlnirea din luna mai a prim-ministrului Republicii Moldova, Vlad Filat, cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, Chişinăul a reuşit să înlăture bariere seriose din calea apropierii de UE.

În zilele de 7 şi 8 iunie, la Chişinău a avut loc cea de-a treia rundă de negocieri asupra Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană. Până acum au fost încheiate negocierile asupra a 18 capitole din cele 22 care vizează segmentul financiar.

Potrivit şefului diplomaţiei moldovene, Iurie Leancă, în 3-4 luni „ar putea începe negocierile asupra Acordului de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu UE”.

La rândul său, Gunnar Wiegand, director pentru Europa de Est în cadrul Direcţiei generale pentru relaţii externe a Comisiei Europene, a declarat că negocierile asupra capitolului despre politica externă şi securitate au fost, de asemenea, aproape finalizate:

„Noi aproape am finalizat negocierile asupra capitolului ce ţine de politica externă şi politica de securitate. De asemenea, aproape că am finalizat negocierile asupra capitolului ce ţine de afacerile interne şi justiţie şi, în acelaşi timp, am progresat semnificativ în ceea ce priveşte cooperarea sectorială, cooperarea economică şi în domeniul financiar”.

Pe parcursul vizitei la Chişinău, responsabilul european a evitat, totuşi, să vorbească despre un orar aproximativ al integrării europene a Republicii Moldova.

Gunnar Wiegand a spus că Republica Moldova poate miza la acest moment pe un Acord de asociere de tipul celor pe care Uniunea Europeană le are în vedere pentru ţările Parteneriatului Estic, adică un acord care nu conţine o clauză despre viitoarea integrare, fiind diferit prin aceasta de acordurile clasice de asociere încheiate până acum.

“Să ne concentrăm asupra problemei cum să aducem Republica Moldova mai aproape de UE şi abia ulterior vom putea aborda şi altfel de subiecte”, a menţionat negociatorul din partea Comisiei Europene.

Fără termen-limită pentru abolirea vizelor

El nu a menţionat nici data-limită de la care moldovenii vor putea circula în spaţiul european fără vize. „Avansăm cu viteză pe Acordul de asociere şi începem dialogul pe subiectul liberalizării vizelor. Suntem optimişti, dar ar fi o greşeală să enunţăm o dată-limită. Totul depinde de capacitatea autorităţilor de la Chişinău de a convinge experţii europeni că Moldova are nişte hotare sigure”, a menţionat diplomatul european.

Pe de altă parte, cu aproximativ o lună în urmă, ministrul moldovean de Externe, Iurie Leancă, a declarat că „în cel mult trei ani cetăţenii moldoveni vor putea circula fără vize în UE”, iar cu o săptămână în urmă, el a menţionat că „în 3-4 ani vom avea condiţiile necesare pentru soluţionarea problemei transnistrene”, fapt ce va face posibilă securizarea frontierelor.

Leancă a precizat că problema transnistreană va fi rezolvată numai prin "apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană - apropiere ce va face Moldova mai atractivă pentru locuitorii din stânga Nistrului".

Potrivit lui Iurie Leancă, actualmente Republica Moldova beneficiază de susţinerea a 17 din cele 27 de ţări membre ale UE în privinţa liberalizării vizelor. Printre acestea, ministrul a numit Germania, Franţa, Italia şi Polonia.

În ultima vreme, în presa rusă au apărut informaţii potrivit cărora Federaţia Rusă ar putea obţine mai devreme decât Republica Moldova un regim liberalizat de vize cu UE. Această perspectivă a fost confirmată şi de Gunnar Wiegand în timpul vizitei sale la Chişinău.

Responsabilul european a menţionat că negocierile cu Federaţia Rusă în privinţa abolirii vizelor au demarat mult mai devreme decât cu Republica Moldova, dar le-a sugerat moldovenilor să nu se uite „prea mult peste gard”.

Analiştii politici de la Chişinău au sesizat, însă, o problemă: Dacă ruşii vor obţine dreptul de a circula fără vize în UE înaintea moldovenilor, cetăţenii moldoveni, mai ales cei vorbitori de limbă rusă, vor depune cereri numeroase pentru obţinerea cetăţeniei ruse.

Angela Merkel und Vlad Filat in Moldau
Premierul moldovean, Vlad Filat, aici la Berlin, alături de cancelarul Angela MerkelImagine: AP

Premierul moldovean Vlad Filat s-a întâlnit miercuri la Bruxelles cu Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Politică Externă şi de Securitate, Catherine Ashton.

Filat i-a comunicat şefei diplomaţiei europene că strategia Guvernului moldovean de reglementare a conflictului transnistrean constă în edificarea unei Moldove atractive, iar sprijinul Uniunii Europene în acest sens este de o importanţă crucială.

"Din această perspectivă, unul din lucrurile importante care poate fi făcut este liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova şi angajarea negocierilor pentru crearea zonei de comerţ liber, aprofundat şi cuprinzător", a spus Vlad Filat.

Premierul moldovean i-a înmânat doamnei Catherine Ashton un document care descrie progresele Moldovei în domeniul gestionării frontierei. Tot miercuri, premierul Vlad Filat participă la audierile din Parlamentul European privind situaţia social-politică din Republica Moldova.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Ovidiu Suciu