PDL, între afaceri şi politică

Cu ani în urmă, PSD o acuza pe Monica Macovei de autodenunţ. În opinia social-democraţilor, România, prin vocea ministrului său de Justiţie, s-ar fi acuzat singură de corupţie, stîrnind o exigenţă fără precedent.

În subtext se putea citi că un român nu ar trebui niciodată să dezvăluie în ochii străinilor slăbiciunile naţiei sale, chiar dacă ele ar fi adevărate.

A venit acum rîndul PDL să o acuze pe Monica Macovei de sinceritate neoportună. Nimeni nu îndrăzneşte să o spună deschis, dar s-a făcut simţit un val de nemulţumire faţă de declaraţiile lipsite de menajamente ale fostului ministru de Justiţie.

Monica Macovei a spus că PDL fură la fel cum au furat şi ceilalţi şi că dezamăgirea ei este cu atît mai mare cu cît aştepta de la PDL o altă conduită. Fostul ministru s-a referit la contractele încheiate cu statul după criteriul prieteniei politice. Ion Iliescu vorbea odinioară, de pe alte poziţii, dar cu o formulă inspirată, despre „capitalismul de cumetrie“.

Vasile Blaga a fost singurul care a lăsat să-i scape o nuanţă mai clară de nemulţumire faţă de Monica Macovei, în timp ce Elena Udrea s-a grăbit să explice că nu PDL fură, ci funcţionarii din minister adaptaţi la toate partidele.

În general, PDL a pus la punct o replică menită să neutralizeze şocul, prelunînd mesajul justiţiar în nume propriu. Astfel, Elena Udrea, Roberta Anastase şi alţii au anunţat că vor sprijini o rezoluţie prin care aderenţii PDL vor fi obligaţi să aleagă între funcţia publică şi afacerile cu statul.

Roberta Anastase a anunţat că i-a cerut deja unui consilier local din circumscripţia ei să facă alegerea. Dar aceasta este o pseudo-soluţie.

Dacă un consilier sau un parlamentar renunţă la funcţia sa publică nu pierde mare lucru. El a cîştigat deja, în virtutea poziţiei sale politice, unul sau mai multe contracte, iar în 2012 va candida oricum încă odată. Se poate spune că, indiferent ce va face, acest om şi-a atins scopul. Evident, o decizie cu efecte reale ar fi ca demnitarul să renunţe la contractele sale cu statul, dar acest lucru este utopic.

În virtutea aceleiaşi strategii, Adrian Videanu admitea la rîndul său că disocierea între afaceri şi politică este o idee bună, cu atît mai amult cu cît partidul a mai pus-o în practică în 2002.

Preşedintele Traian Băsescu a cerut şi el partidului, în cursul reuniunii de marţi cu grupurile parlamentare, să se despartă de contractele dubioase, dar mesajul nu a fost luat în serios. Senatorul PDL, Iulian Urban, de pildă, aprecia că altele au fost subiectele relevante şi că presa a dat acestui detaliu o importanţă cu totul disproporţionată.

În orice caz, este mai clar că preşedintele nu mai are aceeaşi autoritate morală ca în 2002. După atîtea campanii politice grele, după atîtea victorii obţinute cu sacrificii, Traian Băsescu este dator partidului. Iar partidul face bani aşa cum se pricepe. Legăturile dintre afaceri şi politică reprezintă pe mai departe aspectul cel mai întunecat al democraţiei româneşti şi nu se întrevăd cu adevărat căi de rezolvare.

Autor:Horatiu Pepine
Redactor:Rodica Binder