1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Iadul de la Bozânta

28 ianuarie 2010

În urma cu zece ani, la Baia Mare a avut loc unul dintre cele mai grave accidente de mediu din istoria europeană. Mii de oameni suferă şi acum de pe urma catastrofei. Situaţia cea mai dramatică se găseşte la Bozânta.

https://p.dw.com/p/Lirz
Imagine: RIA Novosti

În noaptea de 30 spre 31 ianuarie 2000, din iazul de decantare al firmei româno-australiene Aurul s-au scurs peste o sută de mii de tone de steril de flotaţie cu un conţinut foarte ridicat de cianură şi metale grele. Accidentul s-a putut întîmpla pentru că iazul nu a fost amenajat corespunzător de către firma Aurul. Digul nu a rezistat la cantitatea mare de apă acumulată după câteva zile de dezgheţ şi ploi torenţiale şi a cedat. Potopul de otravă a inundat, mai întâi, terenurile ţăranilor din satele învecinate Săsar şi Bozânta. La Bozânta, fântânile au fost otrăvite. În cele din urma, valul de cianură s-a vărsat în râul Săsar, şi, de aici, prin Lăpuşel şi Someş, în Tisa, distrugând complet viaţa acvatică pe o distanţă de câteva sute de kilometri. Aprovizionarea cu apă potabilă pentru sute de mii de oameni din nordul României, vestul Ucrainei şi Estul Ungariei a fost intreruptă timp de câteva săptămâni.

Astăzi, accidentul este aproape uitat – lucru deloc justificat. După dezastru, fabrica Aurul, rebotezată ulterior Transgold, a mai mers ani de zile, producând tot timpul accidente minore, până când, în 2005, a intrat în faliment. Foştii proprietari australieni au părăsit România cu buzunarele pline şi fără să plătească nici o despăgubire, pe când mii de oameni din regiunea Baia Mare suferă încă acum de pe urma existenţei iazului, neînchis şi neconservat nici până astăzi. Situaţia cea mai dramatică se găseşte la Bozânta, unde unele efecte grave ale dezastrului încep abia acum să se vadă din ce în ce mai clar...

...Bozânta Mare într-o zi de duminică, după slujbă. Preotul Ioan Pop iese din biserică şi salută pe câţiva enoriaşi. Într-o vreme, el a fost reprezentantul sătenilor, care s-au organizat în asociaţia „Eco-Bozânta“ pentru a fi mai uniţi în faţa firmei Aurul. Australienii au dat ceva bani pentru modernizarea şcolii şi cam atât. Acum, asociaţia nu prea mai funcţionează, spune Ioan Pop, dar frica oamenilor de poluare a rămas.

"Trebuie să recunoaştem, sîntem o zonă destul de poluată, nu numai datorită accidentului de la societatea Aurul de atunci, ci pentru că locuim într-o arie destul de afectată de iazurile de decantare. Pe lângă iazul de la Aurul mai există încă două iazuri de la vechile companii miniere de stat. Poluarea există şi există pericolul nevăzut care există probabil în apă, în sol, în ceea ce mănânci până la urma, legume, fructe, tot ceea ce consumi de acasă şi apa pe care o bei. Numai când auzi cuvântul de cianură ţi se face frică".

Şi familia Ghişă a fost la slujbă, tatăl, mama şi cei doi copii. Acasă, Dănuţ Ghişă, veterinarul satului, arată apa fântânii din curtea lui.

"După cum se vede are şi o culoare destul de dubioasă. Nu mai consumăm apă din fântână. Doar la animale dăm. Atât..."

Familia Ghisă locuieşte la marginea Bozântei. De aici, mai sunt doar câteva sute de metri până la iaz. Dănuţ Ghişă are 46 de ani, este născut în sat şi lucrează aici de 20 de ani. A moştenit de la părinţi câteva hectare de pământ în aproprierea iazului. Au fost inundate şi poluate cu cianură şi metale grele, şi, în 2001, le-a vândut la Aurul-Transgold. În grădina de lângă casă a avut un bazin cu o mică crescătorie de peşti, pentru consum propriu. Nu mult după accident, au murit toţi peştii. În spatele casei se află livada familiei, cu mere, pere şi prune. Dănuţ Ghisă a lucrat mulţi ani să crească pomii. Acum, încetul cu încet, mor.

"Vedeţi, efectiv totul s-a uscat. Legume de câţiva ani nu mai avem. În special sînt foarte afectate roşiile şi castraveţii fiind o plantă mai sensibilă, deci, ajung la o anumită maturitate şi se usucă..."

Dănuţ Ghişă îşi ajută fiica Evelina la teme. Se uită cu drag la fetiţa sa de 11 ani. Copilăria ei în sat ar putea să ia sfârşit curând. Actualul proprietar al fostei firme Aurul-Transgold, compania rusă Polyusgold, vrea să repornească producţia de aur cu cianuraţie.

"Nici eu, nici consătenii noştri nu dorim redeschiderea acestei unităţi. Sigur, poluarea va fi din ce în ce mai mare, şi ne gândim la copii, la plante, la vegetaţie, la animale, sigur, fiind în apropriere şi păşunea comunală, va afecta pânza freatică şi în general animalele. Dacă, doamne fereşte, se va porni, sper să ne ducem de aici, altă soluţie nu-i".

Nicoleta Ghişă, soţia veterinarului, aude cuvintele soţului ei cu faţă împietrită. Femeia blondă de 38 de ani nu vrea să-şi aducă aminte. O spune cu voce stinsă şi cu amărăciune. Foştii proprietari australieni nu doar că nu au despăgubit pe nimeni, dar nici măcar nu au spus un singur cuvânt de părere de rău, după cum remarcă Nicoleta Ghisă. Au plecat, au luat aurul, au lăsat otrava.

"Ne-a afectat foarte tare, ceea ce s-a întâmplat. Ne-a otrăvit viata, deci, ce a fost, a fost un lucru foarte rău, foarte urât".

Autor: Keno Verseck, din Bozânta pentru DW

Redactor: Robert Schwartz