Apostolii denigrării

Agenţii discreditării şi ai împroşcării cu noroi îşi fac conştiincios temele. Modelul Vadim, care ne-a arătat de-a lungul anilor că din atîtea şi atîtea mistificări grosolane ceva tot rămîne în memoria publică, este urmat şi de alţi provocatori. Figuri anonime sau altele scoase de la naftalină încearcă să devină cît mai vizibile exclusiv prin agresivitatea limbajului şi varietatea insultelor. Cum poţi să răspunzi unor astfel de oameni, cum poţi să porţi un dialog cu aceşti apostoli ai invectivelor?

Exemplul cel mai apropiat în care un intelectual public este pus la zid de către agenţii discreditării este cel al politologului Vladimir Tismăneanu. Ţinta atacului este evidentă, şi anume calitatea lui Vladimir Tismăneanu de preşedinte al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste din România. Raportul întocmit de comisie şi prezentat de preşedintele Traian Băsescu în parlament în decembrie 2006 a stîrnit valuri de furie printre foştii activişti şi servitori ai regimului comunist, citaţi în raport.

De la publicarea Raportului şi asumarea sa de către preşedinte, Vladimir Tismăneanu a început să fie tot mai mult luat în seamă, altfel spus, agenţii discreditării au fost tot mai activi în a-l pune la zid. Nu activitatea sa profesională a contat, nu cărţile sale au însemnat ceva pentru detractorii săi, ci faptul că a fost preşedintele comisiei prezidenţiale despre care am vorbit. În felul acesta Vladimir Tismăneanu a intrat şi el în rîndul „intelectualilor lui Băsescu”. De altfel, după părerea mea, „Raportul Tismăneanu” nici nu va mai fi o armă eficientă pe care preşedintele Băsescu să o folosească în campania electorală.

Desigur că raportul privind dictatura comunistă este perfectibil, însă e de neînţeles că în aproape trei ani de cînd a fost prezentat în parlament el nu a provocat o dezbatere serioasă în rîndul intelectualilor şi al oamenilor politici. Cultura noastră nu are în general exerciţiul nuanţelor, al dezbaterii de idei. Nu critica, ci criticismul ne caracterizează, iar acest lucru ascunde în el şi faptul că nu avem nici cea mai mică deschidere pentru investigarea trecutului. Altfel spus, pentru aflarea şi asumarea adevărului, începînd cu adevărul despre noi înşine.

Revenind la „intelectualii lui Băsescu”, cred că cel mai periculos mesaj pe care îl transmit opiniei publice apostolii denigrării este următorul: cine intră în arena publică, cine ia atitudine faţă de tarele societăţii româneşti e clar că are un scop ascuns, că urmăreşte să obţină o funcţie în structurile puterii. Iar judecăţile acestea morale sînt făcute de pe poziţia celor cu misiuni bine stabilite şi bine plătite. În plus, resentimentele funciare pe care aceştia le au nu fac decît să îi sprijine în tot ceea ce fac.

Şi din această cauză noi nu avem o cultură închegată, i-aş spune un „cîmp cultural fertil”. Pentru că resentimentul şi ura omoară, ca o otravă înceată, tot ce e omenesc în aceia pe care îi numim îndeobşte oameni.

Autor: George Arun
Redactor: Laurentiu Diaconu-Colintineanu