1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Lista neagră a Vaticanului

17 aprilie 2009

Controlul diferitelor medii informaţionale nu a fost niciodată mai strict şi mai recunoscut deschis ca pe vremea Indicelui cărţilor interzise (Index Librorum Prohibitorum).

https://p.dw.com/p/HS0v
Ce secrete mai ascunde Vaticanul?Imagine: AP

Cum se poate să existe ordine de interzicere a unor opere de autori precum Lessing, Tolstoi, Montesquieu sau Rousseau? De ce nu se află "Mein Kampf" a lui Adolf Hitler pe lista neagră a Vaticanului? Wolf von Lojewski, unul din jurnaliştii care au avut acces la arhive povesteşte că:

"Pentru mine au fost interesante aceste mecanisme decizionale, mai precis cum se derulau şedinţele de interzicere a unor opere... Daţi-vă seama că autorii nu au ştiut cine a propus interzicerea lor şi nici nu au putut să îşi susţină cauza în vreun moment. Au fost momente de-a dreptul înfricoşătoare, dar cu siguranţă că au existat şi discuţii probabil extrem de interesante între oameni foarte inteligenţi şi culţi".

Prof. Dr. Hubert Wolf, istoric catolic, face şi el parte din echipa televiziunii germane. El a încercat să se pună în locul prelaţilor din acea vreme şi discută cu protestantul Lojewski extrem de aprins pe tema "Care a fost atunci rolul cenzurii?". Din spusele sale reiese că Indicele catolic de cenzură nu era nicidecum o maşinărie bine pusă la punct. În dezbaterile membrilor Congregaţiei se isca destul de des o adevărată ceartă în jurul întrebării "Care este sensul şi semnificaţia lumii?". Profesorul se ocupă de 17 ani cu reconstruirea evoluţiei Inchiziţiei şi Cenzurii Catolice, iar singurele lui surse sunt role de pergament pe care s-a aşternut praful istoriei.

"Cazul meu preferat este "Coliba unchiului Tom". Cenzorul îşi aruncă privirea peste manuscris şi spune că autorul este în primul rând o femeie, iar în al doilea rând protestantă, aşa că nu poate ieşi nimic bun din asta. Consultorii spun şi ei la unison: E clar, cartea trebuie interzisă. Dar Cardinalul ia cuvântul şi spune că el a citit cartea în limba engleză şi i se pare foarte frumoasă. Prelatul argumentează că deşi autorul este o femeie, ea spune exact cuvintele Papei Gregorius al XVI-lea când acesta a interzis comerţul cu sclavi: toţi oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. În urma disputei iscate, cartea a fost totuşi aprobată".

Dar alte cărţi nu au avut această soartă norocoasă. În total 6000 de titluri au ajuns pe lista neagră a Vaticanului, iar înşiruirea numelor se citeşte ca un "Who's who" al literaturii şi ştiinţei. Iar cine îndrăznea să citească o carte interzisă era avertizat cu excomunicarea şi pierderea mântuirii.

dpa/Laurenţiu Diaconu-Colintineanu
Editor: Robert Schwartz