Eminescu, poet naţional?

„Sara pe deal” este melodia care exprimă cel mai fidel modul în care poetul Mihai Eminescu este receptat în ţara sa, la 159 de ani de la naştere. Pentru cei predispuşi la reverii meditative, romantismul sunetelor eminesciene îşi merită locul pe un soclu aurit. Pe alţii îi revoltă anestezia indusă de măreţia fabricată a acestui „poet nepereche”. Cert este că, de câţiva ani, personalitatea lui Mihai Eminescu a început să fie un subiect de aprigă controversă şi nu doar de ardentă declamaţie.

Puriştii

De o parte se află, dârză, tabăra puriştilor. Ei sunt aceia care vor depune, astăzi, „jerbe de flori” în faţa statuii din Botoşani a marelui poet. Ei vor lansa tot astăzi, la Ipoteşti (unde altundeva?) „Dicţionarul Luceafărului eminescian” şi vor organiza un „Te Deum” în biserica în care Eminescu a fost botezat. Întăriţi în cultul lor de o iniţiativă mai veche a lui Nicolae Iorga, au obţinut, sub coordonarea lui Eugen Simion, finanţare pentru apariţia a nu mai puţin de 20 de volume a manuscriselor eminesciene în facsimil, atribuind acestei reuşite calificativul de „cel mai important proiect spiritual al românilor”.

Recuperatorii

De cealaltă parte se află, tânără şi tupeistă, tabăra recuperatorilor. Ei sunt aceia care au clătinat pentru întâia oară piedestalul „poetului nepereche”. Ei ne-au reamintit, prin intermediul lui Mircea Cărtărescu, că Eminescu nu era un tânăr buclat şi suav ci „nebărbierit, cu dinţi mari galbeni şi murdar pe haine”. Ei au propus ca Eminescu să devină marcă de frigider, sub sloganul „nemuritor şi rece”. Îi puteţi întâlni astăzi, în Bucureşti, sau mâine în celebra Caffe Florian din Veneţia, la o dezbatere pe tema demitizării ideii de poet naţional.

Poet da, naţional ba!

Însă fie ei purişti, fie recuperatori, toţi sunt uniţi prin plăcerea de a-l citi pe Eminescu. Veche deja de câţiva ani, această controversă – care îl pune pe Eminescu între ciocanul adulaţiei şi nicovala contestării – riscă chiar ea să se osifice, ignorând esenţialul. Căci Eminescu nu mai este astăzi popularul poet de la sfârşitul secolului 19. Pentru a fi naţional, versurile unui poet trebuie să ajungă la cât mai mulţi. Or astăzi, Eminescu ajunge la cetăţeanul român fie sub formă de statuie, fie sub forma acelor inepte comentarii şcolare, care nu pot stârni decât repulsie.

În ce măsură mai este astăzi naţional, poetul Mihai Eminescu? O întrebare al cărei răspuns trebuie căutat în curtea şcolii, acolo unde liceenii pot încă recita zeci de versuri...Dar rareori aceste versuri sunt ale lui Mihai Eminescu.