1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

”Suferința”, principalul capital al Opoziției

1 februarie 2012

Marți, în Parlamentul European liberalii și social democrații din România au expus defecțiunile sistemului politic românesc, solicitând implicit susținerea opiniei publice internaționale.

https://p.dw.com/p/13u3u
Europa-Parlament in Brüssel Copyright: DW
Imagine: DW

Cu adevărat grav este că Opoziția se vede nevoită să pună în scenă spectacole politice la Bruxelles. Parlamentul European are ca presupoziție implicită și explicită faptul că problemele naționale se rezolvă într-un cadru diferit. Politica românească pare, de aceea, complet decalată: dacă majoritatea țărilor europene sunt preocupate să ofere un rol mai însemnat parlamentelor naționale (mai ales după Lisabona), politicienii de la București încearcă să suplinească la Bruxelles absența dezbaterii de acasă.

Președintele Traian Băsescu a făcut cu ani în urmă un comentariu ciudat. Propunând desființarea Senatului, argumentase că rolul camerei superioare va fi jucat de Parlamentul European. Argumentul a fost ulterior abandonat, dar președintele, care ignora că Parlamentul European nu reprezintă, așa cum s-ar crede, puterea legislativă (care revine Comisiei), exprima mai ales o gravă neîncredere în posibilitățile României de a se organiza politic pe cont propriu. Cel care câștigase alegerile cu un discret, dar bine marcat suveranism (vezi ”tainul” francezilor) declara a doua zi că este dispus să delege Europei, cel puțin pe jumătate, dezbaterea problemelor naționale.

Din nefericire ceva de felul acesta se petrece acum. Opoziția a organizat la Bruxelles cu ajutorul liberalilor și socialiștilor europeni o dezbatere în care au fost expuse abuzurile Guvernului: încurajarea migrației politice pe scară largă, angajarea excesivă a răspunderii ca practică de legiferare, amânarea alegerilor, dirijarea preferențială a resurselor șamd. Chiar dacă dezbaterea de la Bruxelles a fost neoficială, ea a mobilizat grupuri politice europene pentru a delibera asupra unui subiect românesc.

Dar răspunderea principală revine președintelui. În toamna anului 2008, a refuzat opoziției dreptul legitim de a forma un nou guvern după destituirea celui în funcție prin moțiune de cenzură. Iar ulterior majoritatea a fost reconstruită prin fărâmițarea partidelor de opoziție. Întregul scenariu mărturisește o mare neîncredere în virtuțile democrației parlamentare. Politica președintelui a operat, pe nesimțite, o periculoasă glisare de sensuri: de la afirmația că parlamentul se conduce rău din cauza componenței sale umane, (”parlamentarii sunt antipatici și lipsiți de virtuți”) s-a ajuns la subminarea puterii legislative și la blocarea spațiului natural de dezbatere publică.

Iată cum, începând cu declarația sa referitoare la desființarea Senatului, președintele a proiectat el însuși dezbaterea de marți din Parlamentul european. Cei care comentează întîmplarea de marți în termenii moravurilor se înșeală, căci episodul de la Bruxelles exprimă în primul rând un deficit structural al democrației parlamentare din România.

Odată stabilit acest lucru, putem observa că dezbaterea de la Bruxelles a lăsat totuși un gust neplăcut. Postura celui ”slab” este mereu stânjenitoare: se lamentează, își exhibă durerea, cere ajutor, imploră solidaritatea celorlalți. E ceva apăsător în aceste manifestări și de aceea societatea a căutat dintotdeauna să organizeze administrarea suferinței în forme discrete și pudice. E adevărat că, spre deosebire de celelalte planuri ale vieții, în politică, expunerea ”suferinței” devine, prin excepție, legitimă. Dezbaterile parlamentare și mai cu seamă cele fără miză evidentă, au întotdeauna ceva greu de explicat în termenii procedurilor sau al tacticilor raționale. Se produce mereu un ”surplus” de retorică care devine chiar mai important decât ”miezul”, căci are rostul de a da expresie chiar ”suferinței”, capitalul cel mai prețios al oricărei opoziții politice.

Atâta doar că scena de marți din Parlamentul European nu a fost întru totul ”la locul ei”. Scoasă din contextul firesc al luptei politice naționale și proiectată teatral, ”suferința” a redevenit dintr-o dată impudică. Deputații PDL (Traian Ungureanu, Monica Macovei, Jean Marinescu etc) mobilizați la fața locului, cu o vigilență de o egală impudoare, ar fi avut dreptate să deplângă manifestarea, dacă nu ar fi fost direct sau indirect, răspunzători pentru producerea ei.

Autor: Horațiu Pepine, DW-Bucureşti
Redactor: Medana Weident