1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Timpul şi creditorii nu mai au răbdare cu Atena

26 ianuarie 2012

Statele din zona euro îşi intensifică presiunea asupra Greciei. Finanţiştii şefi ai UE au declarat la finalul unei recente reuniuni că Atena trebuie să facă reforme suplimentare care să stimuleze o creştere economică.

https://p.dw.com/p/13phK
Imagine: dapd

Abordarea foarte dură a euro-grupului faţă cu Grecia îngreunează simţitor negocierile dintre instituţiile elene şi bănci.

Nu mai este de multă vreme un secret că Grecia se află în prag de faliment, sufocată de un munte de datorii. Pentru ca nenorocirea să nu se întâmple, varii experţi propun o parţială ştergere a datoriilor Greciei, idee pe care chiar şi băncile - aşadar creditorii privaţi - par dispuse să o accepte. Prin urmare, o astfel de mişcare ar uşura efortul financiar pe care îl fac contribuabilii ţărilor care ajută Grecia.

"Avem lumină verde din partea UE să ajungem la un compromis cu sectorul privat", a declarat ministrul de finanţe grec, Evangelos Venizelos. Optimism de conjunctură, ar spune unii, dată fiind înăsprirea cererilor pe care zona euro le are la adresa Greciei.

Este vorba, mai exact, despre dobânda la obligaţiunile de stat greceşti care vor fi tranzacţionate după o eventuală iertare parţială de datorii a statului elen. În timp ce asociaţia băncilor ar dori o dobândă de 4 procente, importante state din UE, dar şi FMI-ul vorbesc despre un procent de maximum 3,5 la sută.

Creditorii Greciei doresc însă aprofundarea programelor de restructurare a sistemului bugetar elen, condiţionând astfel acordarea unei noi tranşe din ajutorul financiar acordat Atenei.

Germania de pildă a apreciat că rezultatele măsurilor luate de Grecia sunt insuficiente şi că nivelul cheltuielilor publice este în continuare prea mare. Garantarea "în scris" a reformelor este cu atât mai dorită de statele din zona euro şi de creditorii Greciei cu cât actualul premier, tehnocratul Lucas Papademos, deţine doar temporar şefia guvernului.

Cât despre o posibilă re-extindere a fondului de salvare, idee susţinută de premierul italian Monti şi de directorul FMI, Christine Lagarde, ministrul german de finanţe spune că acest lucru este exclus. "O extindere a acestui fond nu are nici un fundament în realitate", a declarat Wolfgang Schäuble.

Autor: Cristoph Hasselbach / Vlad Drăghicescu
Redactor: Medana Weident