Reforma statului: bilanțul unui eșec

A doua zi după alegerile legislative din 2008, președintele și viitorul prim ministru anunțau ca prioritate modificarea legii electorale. Legea adoptată înainte de alegeri amesteca, împotriva oricărei logici, principiul majoritar cu cel proporțional producând rezultate contradictorii. Câștigătorul alegerilor într-un colegiu uninominal oarecare putea fi devansat la capătul operațiunilor de atribuire a mandatelor de candidatul aflat pe locul al doilea sau chiar al treilea.

Reforma electorală

Președintele și, cel puțin de formă, și liderii PDL au militat pentru adoptarea sistemului de vot majoritar, dar la capătul unei guvernări nepopulare au fost nevoiți să renunțe la orice ambiție. Cu toate acestea conservarea actulului sistem este mai mult decât un eșec politic, fiind un veritabil eșec de natură morală. Dacă ar fi avut onestitatea să recunoască că s-au înșelat, democrat-liberalii ar fi putut iniția o reformă electorală care să conserve proporționaliatea atribuirii mandatelor, dar care să elimine situațiile confuze și contradictorii.

Unicameralismul și modificarea Constituției

După alegerile din anul 2009, președintele a relansat subiectul unicameralismului pe care îl propusese ca temă la referendum. Cu toate că inițial avusese succes într-un context în care alegătorii au fost cu totul nepreveniți asupra naturii reale a reformelor propuse, ulterior, pe fondul scăderii popularității sale, președintele a fost nevoit să abandoneze și acest subiect. Dar adevăratul eșec nu stă în faptul că oponenții săi au fost în cele din urmă mai puternici, ci în faptul că reforma a fost lansată într-un mod impropriu și cu totul prematur fără să fi existat o dezbatere prealabilă. Referendumul pe tema unicameralismului a fost o pură tactică electorală care a adus în discuție argumente falsificate. Tineri specialiști cooptați în echipa președintelui au imaginat argumente oportuniste și cu totul improprii, sacrificând grav pentru multă vreme de aici înainte o dezbatere constituțională de o importanță covârșitoare. Subiectul mai cuprinzător al modificării Constituției a fost el însuși aruncat în derizoriu.

Regionalizarea

Dar poate că nici un alt subiect nu a cunoscut o prăbușire atât de spectaculoasă ca reîmpărțirea administrativ teritorială a țării. Președintele avea să lanseze în mod surprinzător un subiect politic pus cu grijă alături de cele mai bine păstrate tabuuri politice: regionalizarea. După o serie întreagă de declarații personale contradictorii, președintele a anunțat intenția desființării județelor și a creării a opt regiuni cu administrație proprie. Subiectul fusese inițiat de guvernul Năstase, dar abandonat apoi de teama revendicărilor autonomiste maghiare. De data aceasta Președintele reia tema în forță, propunând o soluție identică cu cea avută în vedere la un moment dat de Nicolae Ceaușescu. UDMR s-a opus în mod evident lansând tot felul de amenințări voalate fie cu privire la abandonarea proiectului de la Roșia Montană, fie chiar la părăsirea majorității guvernamentale. Eșecul este iarăși răsunător. Nu este exclus ca subiectul regionalizării să fi fost o simplă strategie pentru a deturna revendicările UDMR-ului, dar chiar și în aceste condiții, o victorie tactică (cu valoare morală îndoielnică) a fost dublată de un eșec pe planul reformelor.

”Reforma statului” anunțată ca proiect central al celui de-al doilea mandat Băsescu a fost prin urmare redusă, meschin, la măsurile economice prescrise de Fondul Monetar Internațional.

Marele proiect al ”modernizării” a început greșit prin ignorarea dezbaterii democratice și a sfârșit rău într-o trivială gâlceavă politică.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Alina Kühnel