Demontarea unui preşedinte

Revendicarea formaţiunilor din coaliţia guvernamentală nu este surprinzătoare. În Germania a existat multă vreme un larg consens politic privind necesitatea respectării funcţiei supreme şi a deţinătorului ei şi menţinerea lui în afara obişnuitelor gâlcevi interne.

Acest consens a dispărut doar punctual, în timpul preşedinţiei lui Johannes Rau, acuzat şi el cândva pentru practici oneroase. Dar, spre deosebire de predecesorul său, actualul şef al statului german nu izbuteşte câtuşi de puţin să calmeze situaţia şi să se arate convingător.

La mijloc nu e doar o problemă de comunicare. Din pricina nerezolvării ei şi poate şi din alte motive, Christian Wulff s-a despărţit de purtătorul său de cuvânt, un consilier uns cu toate alifiile, care l-a ajutat mult pe actualul preşedinte al Germaniei să-şi remedieze imaginea ternă şi să dobândească un oarecare profil de om de stat.

Dar situaţia nu s-a îndreptat nici după această despărţire şi nici după foarte laconicul său discurs menit să funcţioneze ca o cerere de scuze. Preşedintele a regretat ceea ce a numit comportamentul său nu tocmai „rectiliniu”, pentru care-mi pare rău”, afişat în parlamentul Saxoniei Inferioare, pe când era premierul acestui land şi negase realitatea unor relaţii de afaceri.

Dar, după cum just au observat mulţi analişti germani, Wulff a omis esenţialul. Altfel spus, chestiunea este una de fond, nu de formă, cum a sugerat preşedintele, afirmând că realizează că „a iritat pe multă lume cu împrumutul său luat de la un particular”, dar că, de la înălţimea funcţiilor sale publice, n-ar fi acordat „nimănui, vreodată, vreun avantaj nejustificat”.

E clar că astfel de scuze, cerute fără nici o tragere de inimă, fără smerenie şi fără vreun indiciu de înţelegere autentică a nevoii de integritate absolută, inclusiv de aparenţă de integritate pentru un şef de stat, nu sunt câtuşi de puţin persuasive. Cu atât mai mult cu cât, între timp, au ieşit la iveală şi varii alte încălcări, de către Christian Wulff, ale codului moral al omului politic.

Ca atare, opoziţiei de stânga nici prin cap nu-i trece să asculte de revendicarea insistentă a partidelor de centru-dreapta din alianţa guvernamentală care, date fiind gestul ieşirii la rampă şi regretele prezidenţiale publice, solicită iertarea de păcate a preşedintelui.

Pentru stânga, o eventuală demisie a preşedintelui ar fi mană cerească, întrucât ar putea pune cruce actualei alianţe guvernamentale conduse de Angela Merkel. În context nu trebuie uitat că Merkel a fost ceea care l-a propulsat în funcţia reprezentativă supremă pe actualul preşedinte, după ce a dat greş cu predecesorul său, Horst Köhler, şi el un creştin-democrat prea puţin norocos la palatul Bellevue.

E totuşi posibil ca zilele de Crăciun să-i acorde preşedintelui un respiro decisiv într-o ţară în care, prin tradiţie, tentativele de demontare a unui şef de stat nu se bucură de multă simpatie.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Rodica Binder