1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Bani de la serviciile secrete pentru teroriştii neo-nazişti

19 decembrie 2011

Scandalul legat de celula brună din Zwickau continuă să ia amploare. Conform presei germane, neo-naziştii ar fi fost finanţaţi inclusiv din bugetul public.

https://p.dw.com/p/13VdO
Imagine: picture-alliance/dpa

Investigaţiile jurnalistice scot la iveală practici dintre cele mai ciudate ale serviciilor secrete germane în lupta cu grupările neo-naziste: în anul 2.000, filiala din landul Turingia a Biroului Federal de Protecţie a Constituţiei ar fi oferit celor trei criminali din celula de la Zwickau banii de care aceştia aveau urgentă nevoie pentru a-şi face un rând de paşapoarte false. Conform responsabililor instituţiei, despre nevoile celor trei se ştia din interceptarea unor convorbiri telefonice din anturajul grupului, iar banii (2000 de mărci) urmau să le parvină prin intermediul unui agent inflitrat - cu prealabila informare a comisiei parlamentare de control a activităţii informative.

De fapt, serviciul secret încerca, astfel, să dea de urma pierdută a celor trei personaje din celula brună de la Zwickau - Beate Zschäpe, Uwe Mundlos şi Uwe Böhnhardt. În plus, se spera ca, prin donaţie, cârtiţa "Otto" să îşi întărească poziţia în interiorul scenei neo-naziste şi, eventual, să ajungă până în anturajul celor trei. În mod paradoxal, la cei trei tocmai banii nu au ajuns, un intermediar deturnându-i în scop personal.

Tripleta criminală a dispărut în anul 1998, pe urmele ei pornind atât filiala regională a serviciului de combatere a criminalităţii cât şi a celui de protecţie a constituţiei. De multe ori, cele două agenţii au lucrat una împotriva alteia, relevă presa germană. Personaje din scena neo-nazistă, folosite ca surse, au primit, astfel, informaţii despre faptul că sunt urmărite - dar s-a ajuns şi până la filaje reciproce ale echipajelor care, la rândul lor, filau presupuşi radicali de dreapta.

În responsabilitatea celor trei intră cel puţin zece crime, două atacuri armate şi mai multe spargeri de bancă. În noiembrie 2011, la puţin timp după o asemenea lovitură la o bancă, cei doi Uwe ai grupului sunt găsiţi morţi într-o rulotă incendiată; în scrum sunt descoperite arme şi un dvd pe care cei doi şi colega lor de crime îşi mărturisesc asasinatele. Patru zile mai târziu, femeia se predă şi ea poliţiei, la Jena, în landul Turingia. Alte patru persoane se află în arest preventiv, fiind cercetate pentru asociere cu tripleta neo-nazistă. Între cei patru se numără şi angajaţi ai serviciilor secrete.

Între timp, scena parlamentară germană dezbate oportunitatea interzicerii partidului de factură neo-nazistă NPD. Părerile sunt împărţite, mulţi considerând o asemenea decizie ca fiind irelevantă pentru combaterea manifestărilor radicale de dreapta; scepticii, între care şi preşedintele Serviciului Federal de Protecţie a Constituţiei, Heinz Fromm, sugerează că grupusculele din scena militantă neo-nazistă - cum este şi cazul aşa numitei "Subterane Naţional-Socialiste", celula brună de la Zwickau - activează în mare parte în afara partidului şi independent de acesta.

Autor: Cristian Ştefănescu / BaS, ag
Redactor: Petre M. Iancu