1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Cum se explică toleranța Justiției în cazul Năstase

16 decembrie 2011

Într-o țară în care lipsesc completamente exemplele de virtute, Justiția își pierde reperele, căci actul de judecată nu este și nici nu trebuie să fie o aplicare mecanică a legii.

https://p.dw.com/p/13UGu
Adrian NăstaseImagine: DW

Comparația cu fostului președinte al Franței vine de la sine. Mai ales că sentințele au fost pronunțate în aceeași zi. Jacques Chirac pentru o vină mai mică a primit doi ani cu suspendare, Adrian Năstase pentru o vină, în aparență, mai mare a fost achitat.

E adevărat că nu putem spune acum, prin comparație, care a fost calitatea probelor administrate în instanță și care a fost calitatea reală a mărturiilor, dar la nivelul imaginii publice justiția românească s-a dovedit mai tolerantă decât cea franceză. Și în Franța există destui care cred că sentința împotriva fostului președinte a fost prea severă, cu atât mai mult cu cât nimeni nu se îndoiește că favorurile pe care le-a făcut fostul primar al Parisului sunt destul de răspândite.

Totuși, la Paris sentința a fost salutată în primul rând ca o remarcabilă victorie a justiției franceze, care cel puțin prin comparație cu justiția americană, părea să se scufunde într-o mediocritate complice. În mod surprinzător poate pentru români, percepția majoritară a francezilor este că țara lor se află cât privește claritatea, consecvența și echitatea mult în urma justiției americane.

Poate doar cazurile recente ale lui Roman Polanski și Dominique Strauss-Kahn să fi tulburat puțin imaginea cu tot soiul de controverse încâlcite, dar mai degrabă din motive naționale, deși chiar și în cazul acelora ceea ce s-a văzut de la mare distanță a fost perfectul egalitarism american, care nu înțelege să facă favoruri.

La București, toleranța justiției a fost primită cu tăcere satisfăcută sau a fost, dimpotrivă, criticată sever. Dar toleranța aceasta nu poate fi explicată doar prin presupuneri și insinuări neonorante la adresa completului de judecată. Ar trebui să observăm că justiția funcționează într-un context politic mai larg, care exercită, inevitabil, o presiune puternică asupra actului de judecată.

Nu este vorba despre intervenția directă a celor care dețin putere și influență, ci de felul în care gândesc cei mai mulți oameni, de presupozițiile cele mai comune, de natura însăși a spațiului moral care caracterizează o societate. Justiția nu este ceva abstract, fiind corelată intim cu exemplele morale cele mai reprezentative.

Korrupte Justiz
Imagine: Fotolia/vician_petar

Cu alte cuvinte, într-o țară în care lipsesc completamente exemplele de virtute, Justiția își pierde reperele, căci actul de judecată nu este și nici nu trebuie să fie o aplicare mecanică a legii.

Dacă puterea politică instalată după alegerile din 2004 ar fi adus în viața publică un exemplu de rigoare și onestitate, dacă președintele însuși care deține simbolic prima poziție în societate ar fi dovedit virtute și cumpătare, impațialitate și discernământ în toate situațiile, o justiție, oricât ar fi fost ea de coruptibilă, slabă și confuză (sau poate tocmai de aceea) ar fi fost nevoită să țină seama de aceste modele.

Cu cât un judecător este mai puțin ferm în opiniile sale, cu atât este mai receptiv la morala publică. O virtute publică dovedită se instituie inevitabil ca model și redefinește limitele spațiului moral în care ea se manifestă. În ultimii ani însă administrația PDL s-a scufundat în scandaluri de corupție, iar președintele însuși nu a putut scăpa de bănuiala că folosește măsuri diferite.

Ceea ce am putut vedea în anii din urmă este că nu există alternativă din punct de vedere moral, or această constatare făcută la scara întregii societăți și devenită din păcate presupoziție comună nu putea să nu influențeze actul de justiție, mai ales într-un caz atât de expus cum este acela al fostului premier Adrian Năstase. Toleranța pe care justiția a manifestat-o în cazul său are o legătură strânsă cu corupția extinsă a administrației actuale.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu