Un dialog dinainte ratat

Opoziția a aderat la ideea pactului european, mai înainte de a se fi inițiat consultări pe această temă. Ar fi fost poate mai folositor pentru toată lumea dacă o parte a partidelor politice românești ar fi ridicat obiecții de principiu, declanșând o dezbatere reală. Abia pe terenul luptei politice detaliile și implicațiile pentru România ale acordului european ar fi ieșit pe deplin la iveală.

De exemplu, ce ar însemna pentru România să asume un deficit structural de 0,5% din PIB? Nimeni nu a spus. Nici măcar președintele Traian Băsescu, care a pretins că a prezentat pe larg concluziile reuniunii de la Bruxelles.

De altfel, ar fi fost destul de greu, căci de 20 de ani încoace România nu a avut niciodată un deficit atât de strâns. Conform datelor BNR, numai în 2003 a fost foarte aproape de această performanță macroeconomică. În acel an, în cadrele unui acord cu FMI, România a înregistrat un deficit de 2,2% din PIB și un deficit structural de 0,8% din PIB, pe fondul unei creșteri economice de 4,9%. Să ne amintim însă cât de nemulțumită era societatea românească și că opoziția de atunci (PNL și PD) a obținut rezultate bune în alegeri promițând să redistribuie o parte din creșterea înregistrată în statistici.

Și nu este vorba numai despre deficit. E vorba de un ansamblu întreg de criterii economice, care au fost definite pentru prima dată prin tratatul de la Maastricht din 1992. După un deceniu, UE constată că nici o țară nu a reușit să respecte toate criteriile (nici măcar Germania) și se străduiește să construiască mecanisme politice mai constrângătoare. Dar este România gata să asume de pe acum acest program?

De fapt ar fi trebuit să se arate cu mai multă claritate că programul convenit în 8 decembrie la Bruxelles și programul pregătitor de aderare la euro sunt exact același lucru. E vorba ca România să asume criteriile de convergență de la Maastricht și acest lucru presupune în prealabil stabilirea unui calendar cu etape bine precizate. Acest lucru este cu atât mai necesar cu cât toți responsabilii guvernamentali, inclusiv președintele Traian Băsescu, au admis de la un timp încoace că anul 2015 nu mai poate fi păstrat ca țintă pentru aderarea la moneda comună, decât cu scop pur psihologic. Altfel spus, calendarul real ar fi altul, unul care nu a fost stabilit sau nu a fost comunicat în mod public.

Președintele a lansat o invitație la dialog pentru ziua de miercuri, dar premisele de bază nu au fost îndeplinite. Nu e limpede în primul rând care va fi obiectul discuției. E clar în schimb că un dialog real ar presupune de fapt rediscutarea calendarului adoptării monedei comune, cu toate consecințele sale și, eventual, adoptarea unui program de reforme care să fie politic acceptat de orice guvern care va fi instalat la finele lui 2012. Abia apoi s-ar putea conveni și asupra formei juridice prin care constrângerile să fie înscrise în legile țării.

Președintele, în schimb, somează opoziția să accepte urgent și fără nici o reflecție modificarea Constituției, mutând dezbaterea pe terenul steril al textelor de lege. O problemă vastă, care privește întreaga societate în toate dimensinile ei, a fost redusă de președinte la o îngustă chestiune juridică.

E însă o cale greșită, care nu duce nicăieri. Președintele nu are majoritatea de două treimi, Constituția nu va fi, probabil, modificată, dar dialogul va fi cu siguranță ratat. Iar România se va trezi și după alegeri la fel de nepregătită să înțeleagă ce i se întâmplă și să asume proiecte dificile pe termen lung.

Autor: Horațiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu