La ce a folosit conferinţa pentru Afganistan?

Comunitatea internaţională promitea, la acea vreme, perspective paşnice Afganistanului - şi un viitor economic prosper. Cancelarul din epocă al Germaniei, Gerhard Schröder, vorbea despre "o zi mare", după toţi acei ani de războaie, teroare, nevoi şi disperare. Planul restart-ului prevedea o nouă şi democratică lege fundamentală, precum şi alegeri libere.

Lumea bună adunată la Bonn vorbea despre asistenţă militară şi financiară - suficiente motive pentru a convinge diferitele grupuri ale dezbinatei societăţi afgane să se înhame la proiectul, ce se dorea importat în statul care tocmai ce dăduse lumii regimul taliban şi reţeaua al-Qaida.

Pas cu pas, comunitatea internaţională a purces la implementarea planului pentru Afganistan. Fără, însă, ca stabilitatea să îşi facă simţită prezenţa - şi fără ca ţara să dea, între timp, semne de progres.

În realitate, noua ordine instituită acolo a permis acumularea de putere în mâinile războinicilor, aceştia împărţindu-şi federal ţara sub binecuvântarea comunităţii internaţionale, acuză publicistul afgan, Sayfudin Sayhon. Partenerii oficiali ai coaliţiei militare internaţionale au încasat dividendele prezenţei internaţionale fără să ofere nimic real societăţii, fără să îşi dorească, de fapt, un stat de drept.

Aşa că, la zece ani după cea dintâi conferinţă de la Bonn, Afganistanul arată, sintetizând, astfel: sărăcie, droguri şi corupţie într-o ţară dominată de talibani cum n-au făcut-o niciodată până acum. Aceasta, în condiţiile în care nici măcar nu mai guvernează. În vremea aceasta, efortul internaţional implică note de plată îngrozitor de mari.

Jochen Hippler, politolog la Universitatea din Duisburg, dă vina pe intervenţia lipsită de concept, plan şi perspective: "Au făcut o listă de obiective, dar nimeni nu şi-a dat silinţa să le înlănţuie într-o strategie". Ar fi una, elaborată anul trecut, completează Hippler. Doar că strategia la care se referă politologul german este, de fapt, un scenariu de retragere - în urmă căruia nimeni nu poate anticipa cum vor evolua lucrurile.

E drept, Afganistanul are, acum, ceva mai multă infrastructură decât avea cu zece ani în urmă; şi telecomunicaţiile sunt mai bine puse la punct; şi sistemul educaţional funcţionează cât de cât; şi chiar libertatea presei.

Doar că aşa zisul progres de astăzi se compară cu o cotă zero absolut de acum un deceniu. Iar după retragerea internaţională, programată pentru finele lui 2014, solul pe care se clădeşte câte ceva în Afganistan are toate şansele să se prăbuşească.

Autor: Ratbil Shamel / cş
Redactor: Petre M. Iancu