Şi totuşi: există copii săraci şi în Germania

Germania este ţara europeană cu cei mai puţini copii. Doar 16,5% dintre germani au sub 18 ani - iar tendinţa este descrescătoare. În acest timp, în Franţa, Marea Britanie şi Olanda, copiii constituie a cincea parte din populaţie, în vreme ce în Turcia, fiecare al treilea cetăţean are sub vârsta majoratului.

Ce este de fapt sărăcia?

Conform Serviciului Federal pentru Statistică, definiţia sărăciei a fost stabilită după criteriile enunţate la nivelul Uniunii Europene: părinţii câştigă mai puţin de 60% din venitul mediu (în cazul Republicii Federale, aceasta înseamnă 11.151 de euro anual - sau 929 de euro lunar).

Parametrii stabiliţi de Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare în Europa (OECD) prevăd că sărăcia începe odată cu un venit sub jumătate din medie; în fine, mult diferit stau lucrurile când vorbim despre maniera de calcul folosită de Naţiunile Unite şi care, desigur, reduce simţitor numărul săracilor din Germania - raportat la restul lumii.
De fapt, aproximativ 2,6 miliarde de oameni trăiesc în lume cu mai puţin de doi dolari pe zi, iar pentru un miliard dintre pământeni, bugetul zilnic de abia atinge un dolar. Cele mai afectate sunt ţările din sudul Asiei şi de la limita meridională a Saharei.

Interpretarea standardului de viaţă este, desigur, diferenţiată în funcţie de nivelul naţional de dezvoltare şi bunăstare. Spre deosebire de alte state ale lumii, sărăcia nu înseamnă, în Germania, foame sau lipsa apei potabile. Dacă în Germania vorbim despre familii sărace la un venit anual de 11.000 de euro, în Portugalia, de exemplu, 6000 de euro anual nu mai înseamnă sărăcie. Cifrele sunt, însă, relative. Venituri mai mici pot fi, desigur, compensate de cheltuieli mai reduse.

Relaţia germanilor cu proprii săraci

Se vorbeşte despre sărăcie, în Germania, când şansele la educaţie sau posibilităţile de petrecere a timpului liber sunt mai reduse sau când opţiunile alimentare sunt mai limitate decât în cazul altora.

Politologul Christoph Butterwegge, deopotrivă cercetător în domeniul educaţiei, explică de ce, în ciuda avertismentelor periodice, păturile cu un nivelul scăzut de trai din Germania nu sunt privite cu îngrijorare: lipseşte spectaculozitatea imaginilor standard despre sărăcie, cu nevoi şi mizerie, venite dinspre lumea a III-a; mulţi dintre supravieţuitorii celui de-al doilea Război Mondial şi ai primilor ani ce i-au urmat păstrează încă amintirea condiţiilor critice în care şi-au dus, în acea perioadă, zilele.

O mare parte din populaţie consideră că pentru sărăcie într-o ţară cum este Germania sunt vinovaţi cei ce trăiesc în asemenea condiţii (fie nu ştiu să umble cu banii, fie sunt leneşi, fie îşi beau salariile); în fine, există convingerea că un sărac la Köln sau Kassel este mai puţin afectat de starea în care se află decât unul la Capetown sau Calcutta.
Şi, deşi este bine ştiut că asistenţa preventivă este mult mai eficientă pentru bugetul public decât ajutorul dat unor persoane afectate deja de consecinţele sărăciei, numărul programelor rămâne redus.

Autor: Günter Birkenstock / cş
Redactor: Petre M. Iancu