1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Riscurile democraţiei şi ale monarhiei ereditare

28 septembrie 2011

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declanşat o anchetă împotriva preşedintelui Traian Băsescu, acuzat de exprimări nepotrivite la adresa persoanelor cu dizabilităţi.

https://p.dw.com/p/12iGg
Preşedintele Traian Băsescu, anchetat de CNCDImagine: picture alliance/dpa

Preşedintele a făcut recent o afirmaţie care a provocat multe contrarietăţi. Căutând să discrediteze modelul monarhiei ereditare, el s-a întrebat: "Dacă doamne-fereşte iese unul cu dizabilităţi, ce te faci? Rămâi cu el şef de stat?”

Senatoarea PSD Olguţa Vasilescu a făcut plângere la CNCD, argumentând că afirmaţia preşedintelui ar fi discriminatorie, de vreme ce au existat în istoria lumii destui conducători capabili, care au suferit de “diverse dizabilităţi”.

Într-adevăr, nu doar vechile monarhii, dar şi democraţia modernă cunoaşte exemple remarcabile, ca acela al preşedintelui SUA Franklin D. Roosevelt, care a fost nevoit să lupte încă din tinereţe împotriva unei supărătoare infirmităţi, dar afirmaţia preşedintelui Traian Băsescu s-a referit pesemne la ceva diferit.

Este posibil ca un copil să fie din naştere incapabil să asume un rol public, fie el şi unul mai puţin însemnat. Dar aşa cum democraţiile îşi au problemele lor specifice, tot aşa monarhiile ereditare s-au confruntat şi ele cu anumite riscuri, pe care au căutat, într-un fel sau altul, să le prevină.

Întrebarea Preşedintelui pare de aceea naivă şi, de altminteri, nu caracterul ereditar al monarhiei a fost marea critică istorică, marea obiecţie a revoluţionarilor şi reformatorilor politici, ci caracterul ei autocratic şi ierarhia imuabilă care decurgea de aici.

Monarhiile constituţionale au fost un mod reuşit de a împăca tradiţia politică (inclusiv sistemul ereditar) cu exigenţele democratice tot mai puternice. De altfel, un conservator reacţionar ar putea la rândul său să discrediteze democraţia parlamentară, arătând, chiar mai convingător, cât de frecvente sunt astăzi fraudele electorale, fie prin furtul direct al votului, fie prin manipularea maselor de cetăţeni prost informaţi.

Michael I. Rumänien Ex König
Regele Mihai, obiectul atacurilor verbale recente ale preşedintelui BăsescuImagine: picture-alliance/dpa/dpaweb

Se vede aşadar că Preşedintele nu a intenţionat să discute despre sisteme politice, ci doar să arunce încă o dată o lumină neplăcută asupra membrilor familiei regale.

Preşedintele a spus de altfel explicit că Regele Mihai ar fi amestecat într-un joc politic ostil, dar cu siguranţă că acest joc nu are ca obiectiv restaurarea monarhiei dinastice. Ar putea fi cel  mult un joc care mizează pe prestigiul şi autoritatea morală de care se bucură Regele în ochii multor cetăţeni români.

Aşa cum preşedintele Traian Băsescu a căutat la început să atragă de partea sa mulţi intelectuali cu renume şi să le utilizeze influenţa în folos personal, tot aşa Opoziţia ar putea încerca să utilizeze imaginea Casei regale în beneficiul ei.

Dar abia acum se iveşte adevărata problemă. Aşa cum unii opozanţi ai preşedintelui Traian Băsescu au căutat să distrugă cu tot dinadinsul imaginea publică a unor intelectuali care îşi exprimaseră susţinerea pentru preşedinte, acesta caută acum, fără nicio reţinere, să păteze imaginea Regelui.

Este un joc din care pierde însă întreaga societate românească. Violenţa  de limbaj, atacurile triviale ad personam, contestarea valorilor vor distruge încetul cu încetul toate reperele.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Ovidiu Suciu