Integrarea europeană a României. O luăm de la capăt?

Fie că e vorba de socialiştii Gerhard Schroeder, Jacques Delors sau de creştin-democratul Wolfgang Schäuble, fie că e vorba de preşedintele Băncii Central Europene, Jean-Claude Trichet sau de Antonio Borges, şeful unităţii europene a FMI, din ce în ce mai mulţi lideri europeni au început să vorbească despre cedarea suveranităţii naţionale în favoarea Bruxelles-ului şi despre trecerea uniunii monetare europene la nivelul superior: uniunea fiscală.

Schimbarea de discurs este cu atât mai notabilă în contextul popularităţii din ce în ce mai scăzute a Uniunii Europene în rândul popoarelor care o alcătuiesc.

Dar un alt subiect, tabu până în 2010, este adus la suprafaţă în aceste zile: Europa în două viteze. Wolfgang Schäuble, ministrul german de finanţe, a admis recent că noul proiect european va crea o „disociere clară” între cele 17 state din zona euro şi celelalte.

În Spiegel, fostul cancelar german socialist, Gerhard Schroeder, o felicită pe succesoarea sa creştin-democrată, Angela Merkel, pentru că a renunţat la opoziţia faţă de o Europă în două viteze şi pentru că agreează ideea unui nucleu european dur, format din statele zonei Euro.

Încă de la începutul anului, englezii de la The Times considerau apariţia acestei Europe în două viteze, „cu un miez federal complet integrat şi o coaliţie flexibilă de parteneri comerciali în exterior”, ca fiind o certitudine. Săptămâna trecută, mai mulţi parlamentari germani (din coaliţia condusă de Angela Merkel) au cerut chiar expulzarea Greciei din zona euro.

Iată cum, ambalajul în care Statele Unite ale Europei vor fi vândute alegătorilor germani şi francezi ar putea fi o reîntoarcere la Europa lui Adenauer, cea a cărei inimă se afla pe Rin. În plus, din acest miez european vor lipsi noii estici, cei care deranjează atât de mult etosul occidental.

Va fi astfel reparată o mare greşeală, cum este percepută la Bruxelles acceptarea României şi Bulgariei în UE şi, în lipsă de altceva mai bun, frica de străini va deveni lipiciul noilor State Unite ale Europei.

De cinci ani, atât diplomaţia românească, cât şi clasa politică păreau a nu-şi găsi un obiectiv comun, de vreme ce aderarea la UE fusese bifată. Viitorul cadru va impune însă un nou scop, unul istoric: traversarea tuturor paşilor necesari pentru a deveni parte deplină a Statelor Unite ale Europei.

În ciuda vociferărilor de la Bucureşti, anumite reproşuri aduse României de către occidentali - corupţia, un stat de drept slab, incapacitatea de absorbţie a fondurilor europene - sunt îndreptăţite. Într-o ţară condusă de mulţi hoţi, destui incompetenţi şi câţiva profesionişti, Statele Unite ale Europei vor fi o veste bună pentru cei din urmă şi una proastă pentru primii.

Dar neîndeplinirea condiţiilor de aderare la zona Euro va deveni criteriu de excludere de la ospăţul european, ceea ce ne va afecta pe toţi deopotrivă. Că unii politicieni sunt deja conştienţi de noua situaţie, o dovedeşte grabnica propunere de a introduce în Constituţia României un deficit bugetar de maxim 3%.

Condiţia este deja obligatorie în zona Euro, iar politicienii români se obişnuiesc cu ideea că integrarea în Europa nu s-a terminat, ci abia începe.

Autor: Vlad Mixich
Redactor: Ovidiu Suciu