1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Moldova, în pas european de defilare la 20 de ani de independenţă

26 august 2011

Republica Moldova a sărbătorit sâmbătă, 27 august, împlinirea a două decenii de la proclamarea independenţei. Cu această ocazie, pentru prima dată, a fost organizată parada militară.

https://p.dw.com/p/12O4U
Imagine: DW

Anul acesta, pe 27 august, basarabenii au sărbătorit Ziua Independenţei – nu „ziua republicii” cum au încercat comuniştii să schimonosească denumirea acestei sărbători naţionale în perioada cât s-au aflat la guvernare.

Basarabenii sunt cunoscuţi ca oameni sensibili la lucruri cu o profundă încărcătură simbolică, de aceea guvernele de pe cele două maluri ale Prutului au făcut posibilă, în premieră anul acesta, aducerea drapelului domnitorului Ştefan cel Mare la Chişinău. Stindardul liturgic al lui Ştefan cel Mare, datând din secolul al XV-lea, este perceput la Chişinău ca un simbol al unirii şi frăţiei tuturor românilor.

Ambasadorul României în Republica Moldova, Marius Lazurca, a menţionat că acest eveniment este un semn al maturităţii pe care a atins-o relaţia dintre România şi Republica Moldova.

„Atunci când raporturile dintre noi sunt bune, când guvernele de la Bucureşti şi Chişinău sunt angajate într-o colaborare întemeiată pe încredere, cele mai spectaculoase lucruri sunt posibile”, a menţionat diplomatul.

Pe stindardul lui Ştefan cel Mare este reprezentat Sfântul Gheorghe pe tron. Steagul este ţesut cu fir de aur pe suport de mătase roşie. Sfântul Gheorghe ţine sub picioare un balaur, simbol al răului.

Atmosfera de sărbătoare pe care au încercat să o creeze autorităţile prin evenimente cultural-artistice modeste este, însă, otrăvită de acţiuni propagandistice sfidătoare puse la cale de aşa-numita coloană a cincea a Rusiei. La intrarea în Chişinău, deasupra tricolorului mic instalat de autorităţi, au fost montate panouri de lăţimea străzii pe care scrie cu litere roşii: „MOLDOVA ca ELVEŢIA, FĂRĂ aderarea la NATO şi UE”.

Trei fermieri din Chişinău le-au dat o replică inteligentă absolut inedită. Ei au conturat cu coasa harta Moldovei pe un teren de 2 hectare semănat cu lucernă. Au cosit lucerna astfel încat să rămână doar conturul hărţii Moldovei. Terenul se află lângă aeroport, aşa încât opera lor să poată fi văzută de toţi turiştii care vor vizita în această perioadă Moldova:

||rights=RM Foto: Picture Alliance, 2005
Arcul de Triumf din ChişinăuImagine: PA/dpa

„Mai întâi am schiţat pe hartă, iar apoi am apelat la GPS ca să facem conturul. Poate că ar mai fi nevoie de anumite retuşări, dar suntem foarte mulţumiţi. Această plantaţie ne-a rămas în suflete. (...) Sper ca celor care care vor zbura cu avionul deasupra planataţiei să le rămână în memorie această imagine pentru totdeauna. (...) Suntem patru milioane. Dacă fiecare ar face ceva unic – ar rezulta patru milioane de proiecte unice şi Moldova ar fi foarte vestită în toată lumea.

Nu toţi moldovenii sunt, însă, la fel de mândri de ţara lor. Unora, sărăcia le-a creat atâtea probleme încât nu au nici un chef să sărbătorească independenţa:

Cel mai bine a fost cu Leonid Ilici Brejnev! Atunci rubla avea valoare. Prânzul costa 25 de copeici. (...) Cu ruşii a fost mai bine! Totul era ieftin. (...) Aceştia din Parlament şi din Guvern nu ştiu a conduce ţara Moldovei. Nu ştiu ce au în capul cela al lor. (...) Nu ne simţim liberi deloc. Conducerea ne duce de râpă.

Anul acesta militarii moldoveni au defilat de Ziua Independenţei, la parada militară, în pas european de defilare şi în uniforme noi. Până şi renunţarea la pasul de defilare sovietic i-a nemulţumit pe unii politicieni pro-ruşi, care şi-au asumat panourile anti-NATO şi anti-UE din Chişinău.

Secretarul general al Partidului Social-Democrat din Moldova, Sergiu Corobceanu:

„Sunt anumite reforme necesare în Armata Naţională, dar reformele nu se fac timp de o săptămână doar pentru că aşa a cerut NATO. Nu vedem nici o logică în necesitatea defilării prin Piaţa Marii Adunări Naţionale şi organizării paradei militare, pentru că suntem un stat neutru”.

Departamentul de Stat al SUA a transmis un mesaj „în numele preşedintelui Obama şi al poporului american” în care felicită moldovenii şi îi îndeamnă să sărbătorească în siguranţă şi cu multă voie bună.

Şi preşedintele rus Dmitri Medvedev a transmis un mesaj de felicitare omologului său interimar de la Chişinău în care insistă asupra „consilidării statalităţii moldoveneşti” şi asupra reformei social-economice.

Autor: Vitalie Călugăreanu, Deutsche Welle Chişinău
Redactor: Ovidiu Suciu