Între islamism şi anarhie

La Londra, The Times avertizează că, în ciuda bucuriei rebelilor libieni jubilând pe străzile capitalei Tripoli, rezultatul definitiv al confruntării din Libia e departe de a fi clar. Ziarul conservator britanic semnalează riscul ca în lupta pentru putere care va urma, coeziunea rebelilor şi triburilor să se erodeze.

„Săptămânile viitoare vor fi decisive pentru capacitatea Libiei de a rezista ca stat unitar sau de a sucomba în faţa pericolului anarhiei”, atunci când, în vidul de putere apărut, va izbucni deschis lupta pentru trecerea la cârma ţării „între islamiştii extremişti, lideri tribali, unităţi ale armatei şi diverşi oportunişti”, crede ziarul londonez.

Frankfurter Allgemeine Zeitung consemnează disidenţa de ultim moment în care, înaintea degringoladei de la Tripoli se refugiaseră unii dintre ultimii activişti ai regimului Gaddafi.

La Paris, Le Figaro, mai puţin precaut, se bucură că prăbuşirea regimului Gaddafi ar putea oferi Europei şansa de a-şi redefini relaţiile cu lumea arabă.

La Praga, Lidove Noviny e, ca şi Corriere de la Sera din Milano, mai prudent. Ştim, potrivit ziarului cehesc, că „rebelii câştigă, dar nu ştim pe cine reprezintă ei, sau dacă apără valori şi idei opuse dictaturii”.

În pofida tuturor incertitudinilor, ziarul reţine însă faptul istoric, că „Libia este, totuşi, prima ţară în care rebelii şi revoluţionarii îşi înlătură tiranul cu forţa armelor şi încă, pe de-asupra, de unii singuri, fiindcă Europa nu i-a ajutat cu trupe terestre”.

Şi mai pesimist e cotidianul milanez. În siajul celor petrecute în Libia, „şi absorbită de criza financiară, politica occidentală în revoltata lume arabă din nordul Africii şi din Orient se va vedea slăbită în continuare. Vestului nu-i mai rămâne decât să continue să predice democratizarea şi să ameninţe cu sancţiuni.” Ceea ce reprezintă o anemie de care forţele islamiste nu vor întârzia să profite.

Dezamăgirea marchează şi tonul cotidianului austriac Salzburger Nachrichten, potrivit căruia „bilanţul intermediar al revoltelor din lumea arabă nu ar mai permite să se nutrească iluzii. Doar în două ţări s-au impus mişcările de protest. În altele monarhii, şi militarii aflaţi la putere şi-au cumpărat obedienţa propriilor supuşi. Yemenul se îndreaptă spre război civil, Algeria speră să-l fi lăsat în urmă, iar drumul către care se îndreaptă Tunisia şi Egiptul e cu totul incert. La fel ca şi viitorul Libiei”.

În răstimp, alţi observatori, de la Hannoversche Allgemeine Zeitung de pildă, îşi exprimă speranţa, aş spune pioasă, în Comunitatea Internaţională, care să legitimeze tranziţia paşnică a Libiei la democraţie, în condiţiile în care Rusia şi China comunistă au blocat-o multă vreme în Consiliul de Securitate ONU. În fine, aflăm din varii ziare, care se ocupă de intensificarea atacurilor teroriste arabe din peninsula Sinai asupra Israelului, încotro este posibil să se îndrepte revoluţiile arabe: către o pierdere irevocabilă a controlului exercitat de regimurile debarcate asupra mişcărilor islamiste din zone vaste ale Orientului Mijlociu.

Autor: Petre M. Iancu
Redactor: Robert Schwartz