Cronicizarea crizei

Teama de care s-au simţit cuprinşi la început majoritatea muritorilor de rînd la auzul sentinţelor de declasare de către atotputernicele agenţii de rating a unor state care păreau pînă deunăzi sigure şi relativ puternice, pare să vireze, după o serie de convulsii sociale violente, în oboseală şi apatie.

Criza s-a cronicizat, brutalele oscilaţii ale valorilor bursiere îi agită în continuare pe agenţi, experţi şi finanţişti, lăsîndu-i cvasi indiferenţi - sau cel mult uşor amuzaţi - pe istoricii economiei.

Factori raţionali şi iraţionali

Unul dintre aceştia este profesorul Werner Abelshauser, o autoritate în materie, excelent cunoscător al fluctuaţiilor şi turbulenţelor bursiere. Intr-un interviu televizat, la Deutsche Welle, Abelshauser a enumerat factorii raţionali şi iraţionali, obiectivi şi subiectivi, psihologici şi tehnici care determină oscilaţiile valorilor bursiere, ascensiunea sau prăbuşirea lor.

Se poate întîmpla ca o infimă eroare umană să declanşeze un dezastru, de pildă simpla alunecare a unui deget, în febrilitatea cu care agenţii bursieri acţionează, pe clapa falsă a tastaturii, majorînd sau diminuînd astfel, în baza programului computerizat, dimensiunile tranzacţiei. Se mai poate întîmpla însă ca un broker să sufere de adipozitate, ca degetul său să fie prea gros pentru delicatele dimensiuni ale tastaturii. Este ceea ce s-a şi întîmplat în mai 2010 pe Wall Street, cu consecinţe vizibile, chiar dacă autorul erorii s-a dezis de orice răspundere…

Dar, într-un atare caz intervin mecansime tehnice de autoreglare. Majoritatea acţionarilor instituţionalizaţi şi-au inclus în programele lor aşa numitele funcţiuni Stop Loss. De pildă, dacă valoarea unei acţiuni scade sub limita fixată, ea este automat scoasă la vînzare. Procedeul diminuează pierderile şi este rezonabil. Efectele pot fi însă fatale fiindcă pe măsură ce sporeşte numărul celor interesaţi în cumpărarea ei, preţul continuă să scadă, astfel încît tocmai limitarea pierderilor accelerează devalorizarea acţiunii.

Exact în atari situaţii – explică Abelshauser complicatul proces – intervin reacţiile psihologice. Cînd un agent bursier îşi dă seama de prăbuşirea fără motive reale a cursului unei valori, îşi aminteşte de una din zicalele curente în lumea finanţelor: „nu încerca să prinzi un cuţit în cădere.”

Fantezie şi răbdare

Agentul are nevoie de fantezie şi răbdare. El trebuie să ştie că nu poate reanima pe loc hîrtiile moarte, a căror valoare va învia doar în viitor şi anume, cu condiţia să fie cumpărate acum. Dacă fantezia agentului nu este stimulată de acţiunile în cădere, acestea rămîn necumpărate şi indexul lor nu va mai creşte.

Dar în afară de fantezie şi flair, şi speculaţiile animă serios, din culise, activităţile bursiere. Mai cu seamă fondurile Hedge sunt extrem de dinamice şi inventive, făcînd tranzacţii cu acţiuni de care nici măcar nu dispun. Dacă bunăoară cursul lor scade, le re-cumpără, profitînd de pe urma sporirii preţului lor. Aceste speculaţii care actualmente sunt practicate în stil mare, fac în situaţii de criză şi mai dramatică prăbuşirea unor valori.

Ceea ce este nou în actuala criză, crede profesorul Werner Abelshauser, este neputinţa politicii de a modifica actualele relaţii, sau altfel spus, codul manierelor bursiere. În criza provocată de prăbuşirea pieţei imobiliare americane, a falimentului băncii Lehman, statele au putut interveni. Acum nu o mai pot face fiindcă pur şi simplu nu mai au cu ce, îndatorîndu-se pînă peste cap. Iar această înglodare în datorii prejudiciază capacitatea lor de a mai interveni.

Pe de altă parte, în paranteză fie spus, după cum releva un editorialist economic în portalul online al revistei DER SPIEGEL, tocmai „orgiastica politică de austeritate bugetară ”, impusă de pieţele financiare ţărilor ameninţate de insolvabilitate, agravează simptomele bolii: distruge bunăstarea generală, frînează creşterea economică şi consumul, fără a contribui la scăderea muntelui de datorii publice.

Autor: Dirk Kaufmann/Rodica Binder
Redactor: Robert Schwartz