1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Muzeul comunismului şi mausoleul din parcul Carol

18 iulie 2011

Autorităţile manifestă o grijă plină de echivocuri faţă de mausoleul corifeilor stalinişti, aflat în vecinătatea viitorului muzeu al comunismului.

https://p.dw.com/p/11yfJ
Imagine: dpa

Preşedintele IICCMER, Vladimir Tismăneanu, a anunţat intenţia amenajării unui muzeu al comunismului în clădirea fostei Autogări Filaret, de lângă parcul Carol. El a explicat că proiectul presupune în prealabil fuziunea institutului pe care îl conduce, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), cu Institutul Revoluţiei Române din Decembrie 1989 (IRRD), înfiinţat de Ion Iliescu.

De fapt institutul înfiinţat de Ion Iliescu va fi desfiinţat. Fostul preşedinte a avut o reacţie nestăpânită: “Este o ticăloşie fără margini, a spus el. “Îi deranjează Institutul Revoluţiei Române, de-aia vor să-l desfiinţeze!”

Desfiinţarea IRRD ar fi însă, în opinia lui Vladimir Tismănenau, mai curând o operaţiune economică decât politică, deşi tot el a explicat că “specialiştii” de la institutul lui Iliescu sunt în realitate stalinişti reciclaţi.

Aşadar, pe lângă economia bugetară, e vorba şi de o firească clarificare ideologică. Statul nu poate, pe bună dreptate, să finanţeze institute şi oameni cu programe şi presupoziţii atât de diferite, cum sunt pe de o parte “perestroikiştii” anilor ’90, şi pe de alta anticomuniştii de factură liberală, care au ocupat poziţii de prim plan în ultimul deceniu.

Nu ar fi singura clarificare aşteptată. Mai sunt multe confuzii şi duplicităţi la nivelul aparatului de stat. De exemplu, un fapt trecut mereu cu vederea este atitudinea confuză şi contradictorie a autorităţilor faţă de mausoleul liderilor comunişti din Parcul Carol.

În ciuda unei condamnări solemne a regimului comunist, autorităţile continuă să manifeste o grijă atentă faţă de acest mausoleu al corifeilor stalinişti, aflat chiar în imediata vecinătate a Halei Filaret, sediul proiectatului muzeu al comunismului.

Cu ani în urmă, Patriarhia Română a încercat să obţină mutarea monumentului cu intenţia de a construi pe locul rămas o mare catedrală. Proiectul a fost blocat de primarul general, Traian Băsescu.

De atunci însă, pe nesimţite şi fără să facă obiectul vreunui proiect public explicit, mausoleul a devenit obiectul unei îngrijiri deosebite. De asemenea, Monumentul eroului necunoscut, instalat iniţial la o firească depărtare, la baza dealului, a fost adus sus, chiar la intrarea în ansamblul circular dedicat mormintelor.

Din acest moment confuzia între eroii comunismului şi eroul necunoscut a devenit greu de înlăturat. Din moment ce împărtăşesc acelaşi spaţiu, simbolurile, fireşte, se contopesc. În plus publicul nu mai are acces pe aleea dintre pietrele de mormânt, locul devenind un obiectiv straniu, cu pază militară.

Lucrul cel mai important rămâne neclar: autorităţile româneşti profesează un cult discret şi nemărturisit pentru eroii comunişti? Sau pur şi simplu conservă un sit arhitectural şi, în cele din urmă, un cimitir de posibile intenţii profanatoare?

Este neclar pentru că nimeni nu a expus public intenţiile şi nici planurile de viitor.

S-ar putea obiecta că, printre cei îngropaţi acolo, nu se află doar promotorii stalinismului românesc (cum ar fi Vasile Luca, Teohari Georgescu, Iosif Chişinevschi, Gheorghe Apostol, Emil Bodnăraş, Petre Borilă, Chivu Stoica, Miron Constantinescu, Constantin Pîrvulescu, Alexandru Drăghici, Ion Gh. Maurer, Gheorghe Rădulescu, Dumitru Coliu, Leonte Răutu, Grigore Preoteasa, Mihai Dalea, János Fazekas, Leontin Sălăjan, Ştefan Voitec şamd,) ci şi Constantin Dobrogeanu Gherea. E adevărat, dar este o excepţie menită pesemne să sugereze existenţa unei tradiţii a socialismului românesc şi să-i confere, ilicit, o anumită nobleţe.

Gherea rămâne însă un intelectual marxist şi un valoros om de litere din specia socialismului “burghez”, care, graţie măsurii şi spiritului critic, nu ar fi îngăduit niciodată ororile revoluţiei. Dar în rest a fost îngropată aici întreaga echipă care a pus în aplicare ororile lagărelor de muncă şi de reeducare.

De aceea apare o problemă de natură ideologică. Societatea românească trebuie să decidă fără echivocuri, care este statutul acestui monument din parcul Carol. Este el o formă de celebrare, sau doar un vestigiu arhitectonic şi un cimitir? Şi apoi, după ce această precizare a fost adusă, ar trebui, desigur, să se tragă şi consecinţele practice.

În concluzie, mai înainte chiar de a lichida “perestroikismul” ar trebui lămurită poziţia faţă de corifeii stalinismului.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Petre M. Iancu