1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Din nou despre confiscarea averilor

15 iulie 2011

Decizie fără precedent în justiţia românească: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis confiscarea unui milion de euro din averea fostului ministru PSD Dan Ioan Popescu.

https://p.dw.com/p/11w2Y
Imagine: Fotolia/Dron

Fostul ministru Dan Ioan Popescu a făcut o declaraţie foarte sigură de sine: “Este o decizie aberantă după şapte ani în care expertizele tehnice şi contabile au demonstrat nu numai că justific cheltuielile făcute prin venituri, ci am un surplus de venituri plecând de la valoarea zero în 2000, ca şi cum aş fi intrat în poziţia de ministru ca un nou născut”.

Fostul ministru a mai anunţat că va ataca sentinţa şi la nevoie va apela şi la instanţele europene. Ar fi neobişnuit, deoarece până acum la CEDO au ajuns săracii şi persecutaţii regimului comunist sau ai abuzurilor poliţiei, dar nu învingătorii tranziţiei. La CEDO au ajuns cei fără pile şi care au fost victime sigure ale statului abuziv. Ar fi însă un precedent interesant ca cei bogaţi să ceară protecţie în numele drepturilor universale ale omului.

Cazul ministrului Dan Ioan Popescu nu poate fi discutat aici, dar el este interesant ca situaţie de principiu. Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a avut, de altfel grijă, atunci când a prezentat legea confiscării extinse, să avertizeze asupra riscurilor ca legea să devină un mod de a-i penaliza pe bogaţi. El a atras atenţia că o astfel de lege are nevoie de un sistem judiciar competent şi capabil să discearnă cu fineţe între nuanţele atâtor situaţii complicate.

În dezbaterea din ultimul timp s-a atras atenţia asupra faptului că inversarea sarcinii probei (acuzatul ar trebui să dovedească că a câştigat baii legal şi nu procurorii) ar putea crea destule situaţii greu discernabile. Cineva semnala că s-au cheltuit în România mulţi bani trimişi din UE de cei plecaţi cu treburi şi afaceri mai greu verificabile şi că mulţi inocenţi ar putea cădea victime.

Dar adevărata întrebare este dacă nu cumva mulţi bani sosiţi din UE provin din jafuri, prostituţie, cerşetorie organizată sau alte activităţi ilegale. Ca să stopezi ofensiva infracţională în Vest ar fi poate nevoie să se ştie că bunurile pot fi confiscate în Est. Dacă Estul rămâne un paradis al protejării averilor, atunci toate averile ilegale vor migra către ţări ca România, unde se vor cumpăra proprietăţi imune la orice acţiune judiciară.

De fapt confiscarea averilor ar trebui privită mai puţin ca o revanşă împotriva “câştigătorilor” tranziţiei, cât ca o extindere a jurisdicţiei lumii civilizate guvernate de reguli.

Autor: Horaţiu Pepine
Redactor: Medana Weident