Biciul lui Funeriu

Nu-mi amintesc ca vreo emoţie să mă fi frământat pe mine sau pe ceilalţi colegi ai mei înainte de aflarea rezultatelor la examenul de bacalaureat: se ştia că tot liceul va promova. Grimase au apărut însă pe faţa unora atunci când s-a aflat că cel mai slab elev (întâmplător şi cel cu cei mai influenţi părinţi) luase zece. A primit câteva felicitări ironice, şi cam atât. Până la urmă, deşi nu plătisem ca el vreo şpagă grasă, mai toţi încercasem să trişăm. Printre elevii cu cele mai mari medii din liceu erau provocatorul de grimase şi un alt băiat, un tip deştept care (spre deosebire de mulţi dintre noi) ştia deja exact unde dorea să ajungă. Astăzi, la mai bine de un deceniu de la acel examen, cei doi campioni ai mediilor trăiesc în lumi paralele: primul se ocupă cu învârteli politice prin provincie, al doilea învârte substanţe chimice în laboratorul unui institut american.

Oficial, trebuia să fie cel mai important examen al vieţii noastre de adolescenţi. Oficial, în urma lui trebuia să învăţăm că munca perseverentă este răsplătită într-un final. În realitate, am învăţat că ipocrizia e regula de bază în lumea celor mari şi că păcăleala e cel puţin la fel de eficientă precum corectitudinea. În realitate, totul a fost o farsă simplă dar periculoasă. Periculoasă pentru că atunci am învăţat pe pielea noastră ce e ”maturitatea” în România.

Povestea de mai sus nu e un clişeu ci o experienţă prin care au trecut, cu variaţiuni specifice, generaţiile ultimelor două decenii. Aşa au învăţat milioane de copii despre ce e ăla succes în viaţă şi cum poate fi el obţinut. Şi, luând seama la reţeta învăţată, au purces să construiască ”România de mâine” care seamănă, nefericit de bine, cu cea de ieri.

Biciul şi zăhărelul

Şi acum vine un ministru, cu mentalitate occidentală şi înfometat de afirmare, care declanşează un război împotriva falsului examen de bacalaureat. Dintr-o lovitură încearcă să distrugă obiceiuri vechi de decenii. Aproape toţi elevii unui liceu hunedorean sunt eliminaţi din examen după ce au fost prinşi copiind. Pe ici pe colo, mai apar câteva alte zeci de eliminări. Omul încearcă să schimbe cutume vechi şi, prin şcoli, elevii se plâng că au avut ghinion să dea bac-ul sub Funeriu. Profesorii nu-l iubesc nici ei pe ministru, iar părinţii de liceeni o regretă pe Cati cea bună. Dar, deşi admirabilă în intenţii, strategia ministrului Funeriu este greşită. Un animal atât de păcătos precum sistemul românesc poate fi schimbat doar alăturând biciului, zăhărelul.

Eliminarea dură a celor prinşi copiind ar fi trebuit însoţită de o reîmprospătare a subiectelor examenului. Dar profesorii au venit cu formulări preţioase şi inutile, folosind aceeaşi limbă seacă de lemn. Un subiect la română: ”Scrie un text de tip argumentativ de 15-30 de rânduri despre cunoaşterea de sine, pornind de la ideile sugerate de afirmaţia lui Nichita Stănescu: A avea un ideal înseamnă a avea o oglindă.” Niciunul dintre adolescenţii obişnuiţi cu viteza şi bogăţia mediului online nu pot fi câştigaţi de astfel de forme greoaie. Şcoala rămâne pentru mulţi un spaţiu al decrepitudinii, iar Ministerul doar un bici capricios care loveşte generaţiile ghinioniste, cruţându-le pe cele norocoase.

Autor: Vlad Mixich, DW-Bucureşti
Redactor: Robert Schwartz