1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Greenpeace - cu capete de morţi pe Poarta Brandenburg

31 mai 2011

Ecologiştii şi partidele de opoziţie sunt nemulţumiţi de decizia Guvernului federal, de a închide centralele nucleare din Germania până în 2022.

https://p.dw.com/p/11QrS
Imagine: AP Graphics

„Fukushima se poate întâmpla şi aici“, au scandat la sfârşitul săptămânii peste 20.000 ecologişti, la Berlin. Protestatarii sunt nemulţumiţi de decizia coaliţiei conservator-liberale, care a anunţat că va închide treptat toate cele 17 centrale nucleare din Germania, până în 2022. Peste 10 ani e o perioadă inacceptabilă, consideră demonstranţii.

Iar alături de ei, activiştii Greenpeace au organizat o formă mai puţin obişnuită de protest. 14 membri ai organizaţiei s-au căţărat cu bannere uriaşe pe Poarta Brandenburg, transmiţând guvernanţilor acelaşi mesaj, respectiv ca Germania să treacă total la energia regenerativă, cât mai rapid.

Sub privirile miilor de trecători, militanţii Greenpeace au montat imaginile unor capete de morţi, ca simbol al pericolului centralelor atomice, pe statuia de deasupra Porţii.

Risc imprevizibil

Vrem să renunţăm cât se poate de repede la energia nucleară“, spune una dintre activistele organizaţiei internaţionale „pentru că populaţia e supusă unui risc imprevizibil, cu fiecare zi în care centralele atomice funcţionează.“

Flash-Galerie Greenpeace am Brandenburger Tor ein Banner mit der Aufschrift Jeder Tag Atomkraft ist einer zu viel
Protestul Greenpeace la Poarta BrandenburgImagine: dapd



Pe berlinezii şi turiştii aflaţi întâmplător prin zonă i-a fascinat nu în ultimul rând curajul alpiniştilor suspendaţi în corzi, sub privirile poliţiei, pe monumentul de prestigiu din centrul oraşului: „A fost o idee bună să atragă atenţia prin această metodă“, spune o tânăra. „Alfel nu îi interesează pe mulţi subiectul“. „S-au pregătit foarte bine“, e de părere alt trecător.

Cancelarul Angela Merkel a anunţat care vor fi măsurile concrete, luate în urma consultărilor comisiei de etică pentru politica energetică a Germaniei. Cele şapte centrale nucleare - cele mai vechi - închise pentru verificări, după tragedia de la Fukushima, nu vor fi reactivate. Celelalte vor funcţiona până în 2021, cu menţiunea că o centrală va rămâne în stand by, pentru cazuri de urgenţă, iar trei - cele mai recent construite - ar putea funcţiona până în 2022.

Greenpeace: „Merkel nu a învăţat nimic de la Fukushima“


„Munca acestei comisii de etică a demonstrat că sistemul nostru energetic trebuie schimbat radical, dar şi că el poate fi schimbat radical. Vrem ca energia electrică a viitorului să fie mai sigură, dar în acelaşi timp de încredere şi comercială“, a declarat cancelarul Merkel.

Coaliţia conservator- liberală a luat aşadar decizia de a închide treptat 17 centrale nucleare de pe teritorul Germaniei, în urmatorii 11 ani, în ciuda nemulţumirii partidelor de opoziţie, a companiilor energetice şi a ecologiştilor. Costurile închiderii centralelor se vor ridica la două miliarde de euro pe an, conform informaţiilor oferite de purtătorii de cuvânt ai Guvernului federal.

Autor: Lavinia Pitu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu

Bundeskanzlerin Merkel und die Vorsitzenden der Ethik Kommission Sichere Energieversorgung
Comisa de etică pentru politica energetică a Germaniei şi Cancelarul Angela MerkelImagine: dapd