Noi nu mai vrem pământ

Anul trecut, agricultorii români au primit subvenţii pentru fiecare hectar lucrat cîte 80 de euro din fonduri europene şi 50 de euro din bugetul de stat.

Anul acesta, ei vor primi 100 de euro la hectar din fonduri europene şi cel puţin aceeaşi sumă cît anul trecut din bugetul de stat, au anunţat oficialii Ministerului Agriculturii.

Politicienii şi reprezentanţii fermierilor români acuză deseori faptul că valoarea medie a subvenţiei pentru agricultură în Uniunea Europeană este de trei ori mai mare decît ni se acordă nouă. Cu bună ştiinţă se trece cu vederea peste faptul că performanţa costă bani, dar şi aduce bani.

Mă tem că la noi chiar şi o înzecire a subvenţiilor pentru agricultură nu ar rezolva problemele acumulate în acest domeniu.

Deşi aproape o treime din populaţia activă a României lucrează în agricultură, balanţa comercială a ţării pentru produse agricole şi alimentare înregistrează în ultimii doi ani un deficit de trei miliarde de euro.

Altfel spus, consumăm mult mai mult decît producem, deşi potenţialul nostru agricol, cel puţin ca suprafaţă de teren productiv, este mai mult decît generos.

Conform statisticilor Uniunii Europene, produsul intern brut pe cap de locuitor, în zonele rurale, la noi este sub jumătatea mediei celui european.

Cauzele sînt multe, şi nu toate conduc spre dezinteresul ţăranului român pentru pămîntul pe care îl are. Pământ pe care, în multe cazuri, şi l-a redobîndit abia după lungi procese cu ciocoii politici de la sate, care au aplicat legile fondului funciar.

Produse româneşti la preţuri mai mari decât cele de import

Populaţia rurală este una îmbătrînită. Iar acolo unde mai întîlnim şi tineri, aceştia preferă să deschidă o bodegă, un magazin "cu de toate", ori să-i speculeze pe cei în vîrstă cumpărîndu-le produsele la preţuri de nimic, pentru a le vinde la preţuri de două-trei ori mai mari în pieţele de la oraş.

De aceea produsele agricole româneşti ajung la preţuri mult mai mari în pieţe şi magazine, decît produsele din import. Cartofii de pildă, alimentul de bază al românilor săraci, trec prin mai multe mîini pentru a ajunge să se vîndă cu un euro kilogramul.

Cele trei milioane de hectare de pămînt lăsate în paragină nu aparţin doar bătrînilor care nu mai pot să muncească. O bună parte din această suprafaţă a fost cumpărată la preţuri de nimic, fie de dezvoltatorii imobiliari, fie de afacerişti care nu fac decît să aştepte să crească preţul pămîntului.

Problema lipsei de eficienţă a agriculturii în România ţine în primul rînd de lipsa de interes a politicienilor pentru acest sector vital al economiei.

Sprijinirea reală de către stat a dezvoltării rurale ar conduce la apariţia acelei industrii de procesare a produselor agroalimentare chiar în zonele rurale. Ar fi una din şansele ca cei tineri să revină acasă şi chiar să mănînce o pîine mai bună decît acum, din statutul lor de navetişti, zilieri, muncitori la negru în micile sau marile oraşe.

Autor: George Arun

Redactor: Petre M. Iancu