Limitele revoltei şi fanteziile neputinţei

Dacă „cetăţeanul revoltat, furibund, furios”, a figurat în Germania în topul cuvintelor anului 2010, cartea „Comitetul Invizibil. Insurecţia ce va veni” ar putea, în consecinţă, trece drept cartea anului şi în Republica Federală dar, mai cu seamă, în ţările în care protestele s-au înteţit, luînd forme violente, agresive şi anarhice.

Scrierea „anonimă”, impecabil redactată stilistic, a văzut lumina tiparului în Franţa care, prin tradiţie, trece drept genitoarea revoluţiilor moderne, a insurecţiilor morale şi de idei. Traducerea în germană a acestui „eseu politic”( LE MONDE) întârzie vreo trei ani, face valuri largi dar ceva mai blînde decît în Statele Unite, unde spirite ultraconservatoare au etichetat opusculul drept„diabolic”.

Ce constată, ce propovăduieşte şi pe ce mizează aşa zisul „Comitet invizibil” în „Insurecţia care va veni”? Catastrofa nu va veni, ea s-a produs– iar noi ne aflăm deja în plin proces de prăbuşire a unei civilizaţii. Acesta este punctul de la care trebuie să pornim se poate afla din cuprinsul scrierii structurată aproape didactic în două părţi – teorie şi practică, din care motiv, datorită descrierii situaţiei şi „soluţiilor” date problemei, ea trece în ochii unora drept un manual de terorism.

Caracterul descriptiv al teoriei are vibraţia retorică a discursurilor ideologice. Se regăsesc reminiscenţele unor lecturi din Nietzsche, Spengler, Agamben, Baudrillard, dar şi din Divina Comedie , când sunt invocate cercurile infernale ale prezentului. Iată un singur exemplu din ampla descriere a acestuia. Prezentul ar fi lipsit de orice ieşire, cine propune soluţii ar fi dat la o parte, ca şi cum ar exista un consens ca totul să meargă şi mai prost. De la stânga la dreapta, reprezentanţii clasei politice sunt lipsiţi de relevanţă, discursurile lor sunt conforme celor mai recente invenţii în materie de publicitate, capacul cazanului social este ermetic închis în timp ce presiunea interioară creşte necontenit.

Există în cuprinsul manifestului enunţuri care prin ele însele sunt sloganuri: nu economia este în criză ci criza este economia însăşi. De copii suntem măcinaţi în morile concurenţei, suntem condamnaţi însingurării cibernetice, ura faţă de străini se topeşte în ura faţă de propria noastră înstrăinare iar ecologia nu ar fi decât morala capitalului. Lista rămîne deschisă.

Reviste precum DER SPIEGEL şi DIE ZEIT au publicat fragmente ale incendiarului manifest, provocator şi primejdios mai ales prin soluţiile propuse spre a remedia răul: sabotaj, constituirea unor „comune” de unde acţiunile împotriva statului să fie subversive, invizibile, evitarea obligatorie a conflictelor directe şi, mai cu seamă, a ciocnirilor armate.

Cartea pare a corespunde perfect unei stări de spirit, cu totul alta decât cea din care Albert Camus îşi extrăgea, la mijlocul secolului trecut, eseul intitulat „Omul revoltat” precum şi carteziana autodefiniţie: mă revolt deci exist.

Mai mult decât o „expresie a unei proaste dispoziţii” (DER SPIEGEL) sau a „fantasmelor neputinţei”(NEUE ZÜRCHER ZEITUNG), mai grav decît o simplă teorie militantă despre rebeliuni, sabotaje, decât o culegere de reflecţii teoretice şi intenţii anarhice, decât incriminarea unor tare specifice post-capitalismului şi post-democraţiei, manifestul „Comitetului invizibil” trimite cu gîndul la buzduganul pe care balaurul din poveste îl aruncă în poartă spre a-şi anunţa sosirea.

Autor:Rodica Binder

Redactor: Ioachim Alexandru