ARD propune limitarea autonomiilor locale

Conferinţa a conţinut un element cu totul surprinzător. Vorbind despre intenţia ARD de a relua anul viitor dezbaterea despre regionalizare, Adrian Papahagi a spus că, în concepţia formaţiunii sale, regiunile nu ar trebui conduse de persoane alese pe plan local prin votul cetăţenilor, ci de guvernatori desemnaţi de la Bucureşti. În acest fel, a argumentat Adrian Papahagi, s-ar evita reproducerea „feudalismului baronilor locali”.

În faţa unei asemenea propuneri, decuparea regiunilor care a stârnit o furtună politică cu un an în urmă, devine ceva secundar. Administrarea regiunilor prin guvernatori numiţi de la Centru înseamnă anularea oricărei forme de autonomie locală şi recentralizarea administraţiei după modelul statului totalitar. Este o formă de regresiune cu atât mai stranie cu cât vine din partea unui politician creştin-democrat. După cum bine se ştie, creştin-democraţia, aşa cum s-a manifestat ea mai cu seamă în Germania şi Italia, a încurajat societatea să se regăsească pe sine după dezastrul totalitar, promovând autonomiile locale în cât mai largă măsură. Subsidiaritatea devenea astfel principiul de bază al politicii creştin-democrate, potrivit căreia responsabilitatea unei probleme trebuie atribuită celei mai mici entităţi capabile să o rezolve de una singură. În practică, subsidiariatea a însemnat retragerea unor atribuţii pe care le deţinea administraţia centrală şi atribuirea lor comunităţilor locale. Dar comunităţile locale se autoadministrează prin oameni aleşi din cadrul comunităţii şi nu prin delegaţi guvernamentali!

Am putea crede că această propunere este o simplă inadvertenţă care nu merită prea multe comentarii. Totuşi nu este prima de acest fel. Acelaşi partid (dacă ar fi să asimilăm alianţa ARD, PDL-ului şi mai ales curentului prezidenţial) a propus nu demult centralizarea totală a administraţiei Capitalei prin desfiinţarea consiliilor de sector. Preşedinta de atunci a organizaţiei PDL Bucureşti, Elena Udrea, prevedea conservarea sectoarelor ca zone distincte, dar administrarea lor ar fi urmat să se facă de către funcţionari numiţi de primarul general în cadrul unui buget unic al Capitalei. Cele două propuneri sunt în esenţă identice. Centralizarea Bucureştilor ar fi fost preambulul unei operaţiuni mai ample prin care întreaga ţară ar fi primit o administraţie condusă unitar de la Centru. Bineînţeles că nu avem nicio dovadă că între cele două propuneri ar exista altă legătură decât logica care le articulează. Dar indiferent de împrejurările concrete prin care aceste două reforme au fost elaborate, ele sunt nutrite de o profundă neîncredere în capacitatea societăţii româneşti de a găsi la rândul ei avantajele subsidiarităţii şi în cele din urmă ale libertăţii înseşi.

După ce ani în şir s-a vorbit despre descentralizare, dintr-o dată tocmai grupările la care ne-am fi aşteptat mai puţin propun soluţii cu totul opuse. Este greu totuşi de crezut că Adrian Papahagi nu ştie ce înseamnă subsidiaritate şi că nu înţelege conceptul de autonomie locală. De aceea singura ipoteză credibilă, ar fi că gruparea prezidenţială are proiecte pe care nu le poate dezvălui pe de-a-ntregul şi pe care le oferă publicului în doze homeopatice. Cum să vorbeşti deschis despre faptul că nu crezi deloc în capacitatea unei comunităţi regionale de a-şi desemna singură o conducere aptă de decizii raţionale?

Este adevărat că societatea românească nu seamănă foarte mult cu cea occidentală şi că manifestă nu doar infantilismul şi lipsa de iniţiativă la care au condamnat-o cei 50 de ani de comunism, dar de multe ori şi incapacitatea de a gândi în termenii interesului comun. E o tară istorică care nu poate fi negată şi care trebuie acceptată ca bază de discuţii în orice tentativă de reformare administrativă. Cu toate acestea, nu s-a făcut până acum nicio încercare reală de descentralizare. Tot ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani au fost jumătăţi de măsură, compromisuri care au complicat şi mai mult lucrurile, deresponsabilizând şi mai mult administraţiile locale. Dacă un primar se duce la preşedinţii de consilii judeţene „ca să se umilească, să cerşească un leu” aşa cum s-a plâns în cadrul conferinţei evocate primarul Dorin Florea din Târgu Mureş, este nu pentru că descentralizarea ar fi pre amare, ci, dimpotrivă, pentru că e prea puţină.